Avea un mod ciudatel de a-si aranja gandurile, micutul culegator de perle. Ii veneau in cap ca niste fuioare subtiri de ceata, ca un curcubeu dintr-o singura culoare, ca un picur de apa, si-apoi picurul asta se transforma in susur, si susurul in izvor, si izvorul in rau, raul in fluviu si-apoi o invalmaseala mare, un ghem incurcat de lana, o viermuiala de viermi, o serpuiala de serpi, o incalceala de calti, o increngatura de crengi, un carnaval decadent, o delta ramificata, si gandureala asta de ganduri se desarta in capul lui si se linistea, se intindea, se calma, si totul parea mai clar si mai curat si mai usor de vazut ca atunci cand micutul golf presarat de corali trandafirii era lipsit de valuri si micutul culegator de perle realiza ca se gandea numai la prostii. Si si-ar fi dat atunci o palma peste obraz ca sa-si revina in simtiri mai bune, dac-ar fi cunoscut semnificatia ei, si daca ar fi cunoscut semnificatia ei atunci pe obraz i-ar fi ramas urma alba a propriei palme, cu podul si degetele bine conturate. Dar nu la asta-i sta mintea atunci. S-ar fi plimbat in susul si-n josul plajei cu nisip grunjos gandidu-se la te miri ce daca n-ar fi avut altceva de facut, si degetele de la micutele lui picioare ar fi intrat in nisipul grunjos la fiecare pas, si la urmatorul, cand ar fi ridicat talpa, nisipul grunjos i s-ar fi scurs printre degete, si din cand in cand s-ar fi oprit si si-ar fi bagat degetele de la mana stanga printre degetele de la piciorul drept sau degetele de la mana dreapta printre degetele de la piciorul stang, asta asa, pentru ca daca te tot fatai descult pe o plaja cu nisip grunjos si te mai scarpini din cand in cand la coaie e inevitabil ca la un moment dat nisipul ala grunjos dintre degetele de la picioare o sa ajunga sa te sece la inima. Si-apoi s-ar fi oprit si-ar fi privit soarele care ar fi stat sa apuna daca ar fi fost seara sau care ar fi stat sa rasara daca ar fi fost dimineata sau care ar fi stat sa se plimbe pe cer daca ar fi fost oricare alt moment al zilei si-ar fi realizat din nou ca soarele rasare dinspre incolo si apune inspre dincolo, bine, n-ar fi folosit poate chiar termenii astia, poate si-ar fi spus lui insusi ca soarele rasare dinspre directia in care tine el mana cu degetul cu unghia pe jumatate neagra intinsa si apune, ce chestie, exact in directia opusa. Si asta in fiecare zi, de sute ani, de sute de mii ii pareau. Da, s-ar fi gandit la chestiunea asta micutul culegator de perle, cu conditia sa-i fi trecut prin cap, si, cine stie, poate chiar ii trecea si poate chiar se gandea.
S-ar fi urcat el in buna si batrana piroga si-ar fi pornit teleleu pe mare daca din incalceala aia de ganduri, din viermuiala aia ar fi iesit tocmai viermele ce purta in ceea ce ar numi un vierme propria-i gura tocmai gandul asta, al plecarii teleleu pe mare, si, bineinteles, daca l-ar fi dus capul, adica daca fratele acelui vierme l-ar fi insotit pe el c-un alt gand in gura, gandul proviziilor de apa si, poate, mancare, adica niste peste uscat, ca scoicile se imput repede, dupa cum stia si el. Dar daca viermele initial, cu gandul aferent, ar fi fost insotit nu de-un frate, sau var, vierme, ci de-un sarpe c-un alt soi de gand in gura? Oare viermii-ganduri se inteleg cu serpii-ganduri? Oare vorbesc intre ei, asa cum, se pare, firele de par de pe mana vorbesc cu firele de par din barba atunci cand se-ntalnesc? Ar intelege un vierme vorba unui sarpe, sau un sarpe ar avea ce sa-i spuna unui vierme?
"Da-te la o parte, eu ies primul!", dar daca si viermii si serpii duc gandurile in gura, atunci si-ar spune ceva de genul:
" A-e a o ae, eu ie iu!"? S-ar mai intelege atunci, avand in vedere ca si-asa-si vorbesc aiurea? Sau poate viermii si serpii duc gandurile in coada, da, asta e, si-atunci mult mai usor ar fi sa vorbeasca si sa se-nteleaga omeneste. Dar daca viermele ar duce-n coada gandul plecarii teleleu cu buna si batrana piroga iar sarpele ar duce-n coada gandul proviziilor, ar mai vrea sarpele sa se dea viermele la o parte si sa scoata el primul capul, sau coada, din increngatura gandurilor? Si-aici micutul culegator de perle ar fi izbucnit singur in ras, ce sens ar avea gandul proviziilor daca nu-l are inca pe cel al plecarii? Sa se-apuce de nebun sa stranga provizii poate, cine stie, binevoieste si domnul vierme sa catadicseasca sa-si scoata capul, sau coada, la lumina. Si daca domnul vierme s-ar razgandi pe drum? Daca s-ar hotari el, asa, tam-nisam, sa nu urmeze marele canal deversor al deltei ci s-o coteasca tatareste pe-un fir neinsemnat, sa se cocoate pe-un plaur si sa inceapa sa roada la gandul pe care-l poarta, adica sa se consume pe el insusi, linistit, la umbra? Poate oare un vierme sa se manance pe el insusi? El, micutul culegator de perle, ar putea sa-si manance o mana, apoi pe cealalta si-apoi picioarele, torsul, capul? Desigur c-ar putea, ii trebuie doar vointa, bine, ar intampina anumite dificultati cand ar ajunge sa-si manance dintii dar intr-un final ar reusi-o si pe-asta. Asa ca un vierme, care-i un fel de gogoasa luguiata, moale si uscata, fara oase, fara dinti, de ce n-ar putea sa se manance pe el insusi pana la digestia completa? Si daca un vierme s-ar manca pe el insusi dupa un timp s-ar elimina, fiziologic gandind, tot pe el? Unde-si au viermii anusul?
"Probabil in cur", isi radea el in barba.
Dar de ce l-ar interesa pe el aceste detalii anatomice ale viermelui cand, de fapt, el e montat pe adunarea de provizii, provizii inutile atat timp cat nemernicul ala de vierme fara anus s-a mancat pe el insusi? Si-aici, s-ar fi gandit el, ar fi un moment ideal sa introduca in alcatuirea asta de ganduri despre ganduri pe doamnele crengi si pe domnii calti, care probabil s-ar fi grabit prin increngatura si incalceala mintii lui cu ganduri proaspete, spre salvarea proprie de la soarta sisifica a adunarii eterne de provizii. Si-si si imagina, cu alte ganduri, vezi bine, pe crengile-ganduri si pe caltii-ganduri plutind grabit spre liman, ca sa-l aduca pe el la gandul cel bun. Dar daca crengile-ganduri s-ar fi incalcit,
"hi hi, incalcit", radea el iar, in caltii-ganduri si-ar fi esuat la poalele plaurului pe care, tacticos, viermele-gand se manca pe el insusi, si tot asa, inuman de etern, zi de zi, an de an, in timp ce el flamanzea surescitat intr-o eterna adunare de provizii, sub puterea sarpelui-gand?
"Prea te faci si tu chinez", si-ar fi zis,
"lasa viermii si serpii si crengile si caltii, si vezi-ti mai bine de proviziile alea pe care tre' sa le aduni, inca nu stii de ce." vorbind cu el insusi ca un vierme cu un gand.
