PONCE (XIII)

once se masturba cu o frenezie care aproape că îl speria şi pe el, în spatele unei căpiţe de fân prost aranjată, c-un măgar hlizindu-se la el cam cinci metri mai încolo. Se pare că Spania aia medievală era plină de măgari, şi nu numai de cei cu patru picioare. Stătea întins pe spate, cu capul sprijint de-un pietroi, privind turnurile bătrânului şi bunului castel părintesc, şi parcă-l apucase aşa, o melancolie, ştiind că în câteva săptămâni trebuie să plece să-şi înceapă educaţia ca paj, la mama dracului, unde i-a înţărcat fi-su nepoţii. Şi parcă nici să şi-o frece nu-i mai venea, mai degrabă îi venea să plângă, şi una cu alta se băteau cap în cap, ca să zic aşa, aşa că renunţă scârbit la păcatul ăsta, pentru moment.

Nu s-ar fi lăsat el dus de-acasă, dintre dealurile lui, departe de vatra aia din sala castelului în care, dacă ţi-ar fi trecut prin cap asemenea ghiduşie ai fi putut să frigi şi-un bou întreg (incipit liber primus), de la tartele şi plăcintele cu mere, portocale(portocale?!), dovleac, julfă, carne de mistreţi, gâşte, raţe şi, dacă ai noroc, bibilici, pe care doica le prepara mormăind că doar ea munceşte pe-aici, ia uite la seniorul ăl mare, l-a găsit grija armurilor acum, sau a căciuliţelor de şoimi, de seniorul ăl mic nici nu mai vorbesc, cine ştie pe ce coclauri umblă brambura sau poate şi-o freacă prin vreun colţ întunecat, şi departe de curtea aia mare în care puteai să fugăreşti păsările, câinii, măgarii sau cam orice îţi trecea prin cap că ai putea fugări, tot felul de orătănii care mai de care mai dolofane şi mai bine îngrijite, pentru că seniorul ăl mare o fi fost el bătrân da' îşi conducea gospodăria c-o mână de fier şi cu una largă, şi toţi o duceau bine pe-acolo, şi dobitoacele necuvântătoare şi alelante.

Şi ia uite ce frumos se ridică fumul acolo departe unde nişte nătărăi topesc smoală ca să facă nu ştiu ce şmecherie cu ea, la acoperiş, că vin ploile, şi cum se mai înghiontesc şi râd de li se-aud glasurile tocmai până aici, la căpiţa asta prost aranjată, şi cineva în mod sigur că va plăti pentru indolenţa asta imediat ce-o va vedea seniorul ăl mare, asemenea lucruri nu se fac. Şi ia uite-l şi pe moşulică ăla care deabia se mai mişcă cum împinge roaba aia plină cu lemne de foc şi-apoi le aranjează frumuşel şi ordonat în stiva aia, moşule mai bine te duci acasă că te caută moartea pe drumuri şi iar te bate baba cu leuca-n cap. Şi ia uite-l şi pe seniorul ăl mare cum iese supărat din şopronul ăla proaspăt văruit, şi se vede de departe că-i supărat, fulgere i-aruncă ochii ce parcă de negură-s, şi-l trage de urechi pe băieţandrul ăla care n-a pus fân bine uscat în lădoaiele alea în care se ţin armurile aşa că jumate din ele au ruginit şi ailantă jumate nu mai are mult, şi-acuma pune-te băiete şi freacă-le, pentru că orice armură trebuie să strălucească, mai ales dacă te numeşti de Leon şi peste câteva săptămâni tre să-l duci pe netrebnicul de fecior-tu să-şi înceapă educaţia ca paj, şi dacă tot te duci să-l duci atunci trebuie să te duci cu tot alaiul şi circul necesar în asemenea împrejurări, cu armuri şi cai şi vasali şi chiar c-o trăsurică trasă de două iepe albe, asta dacă mai există vreo iapa albă prin zonă, şi dacă mocofanul ăla de fierar termină de reparat trăsurica la timp, nu poţi domle să te bazezi pe meseriaşii ăştia şi pace. Şi ia uite şi-acolo cum s-au adunat băbăciunile alea şi bârfesc sau fac vrăji, nu poţi fi niciodată sigur pe ce le trece prin cap ăstora, 's c-o clasă socială mai jos, cum ar veni, nu-s de încredere, chiar dacă par, aşa, de departe, o cuminte adunătură de precuviincioase târgoveţe ce cu smerenie-şi împărtăşesc grijile domestice una alteia, ca nişte gâşte sătule ce altă treabă n-au decât să gâgâie la trecători.

Şi ia mai uite şi-acolo nebunul ăla care, se ştie, acum doi a a înnebunit, din dragoste, se zice, d-ai cuminte, nu te-atinge nici c-un pai, se plimbă şi el de colo colo şi din când în când cineva îi mai dă vreun colţ de pâine de orz sau vreun blid cu cine ştie ce fiertură dubioasă, şi bolboroseşte el în sinea lui, şi ţipă doar dacă arunci cu pietre în el, lucru pe care seniorul ăl mare l-a interzis cu desăvârşire, ia uite la el cum s-a aşezat la sfat tocmai cu ogarul ăla pătat pe crupă, şi pare aşa serios şi atent că nici n-ai zice că-i nebun, şi ia uite cum ogarul tocmai s-a apucat să-i roadă şireturile de la ciubote şi el nu zice nimic, stă şi se uită la el cu un aer blajin şi tâmp, de nebun, şi doar se scarpină din când în când la ceafă, unde-i atârnă ditamai chica neagră şi încâlcită, vai şi vai de ăl de l-o tunde când vine sorocul de tuns. Şi ia uite cum ogarul ăla s-a plictisit şi i-a lăsat şireturile în plata Domnului şi s-a dus s-o miroasă pe doică care întinde de zor aşternuturi la uscat, uşşş, uşşş, zice doica şi ogarul pleacă şi se-ntinde la umbra şopronului şi-ncepe de zor să se lingă, părând sătul şi mulţumit de sine. Şi ia uite şi norişorii ăia albicioşi, ce frumos strălucesc, şi departe, departe, lanurile de grâu care parcă deabia aşteaptă ziua de coasă care nu-i departe, şi ia uite şi frunzele cum sunt galbene, şi iarba din curte cum s-a rărit, şi uneori parcă bate aşa un vînt care-ţi intră până-n oase şi te face să vrei să fugi în casă şi să-ţi iei bunda aia îmblănită cu blana mistreţului ăla straşnic de az-iarnă care i-a rupt o mînă aiuritului de iezuit, auzi, să vii tu c-un şoim la vânătoare de mistreţi, aşa-ţi trebuie, dacă eşti tolomac. Şi toate-s aşa frumoase, şi parcă la locul lor, aşa cum au fost sute de ani şi cum sute de ani de-acum în colo o să mai fie, şi toată lumea îşi vede de treabă, uite, băieţandrul ăla s-a apucat de frecat la armuri c-o pânză groasă înmuiată în nisip grunjos, şi face-un zgomot ca de râşniţă, şi ogarul ăla latră la o potârniche, ce-ai mai hali-o tu dac-ai putea s-o prinzi, şi doica tocmai ce a terminat de întins aşternuturile şi se întoarce în bucătărie la timp ca să pună de cină, şi babele-alea au spart sfatul şi s-au împrăştiat toate spre casele lor, şi nebunul ia-l de unde nu-i, pe unde o fi umblând, săracul, şi moşulică tătăiţă nea caisă ăla mai face un drum cu roaba şi-apoi o taie şi el spre casă la baba şi fiertura lui de seară, şi ia uite-l şi pe seniorul ăl mare cum se apleacă şi ridică de jos o greblă pe care cine ştie ce dobitoc o fi lăsat-o în mijlocul curţii şi-o sprijină de şopron, şi dacă tot faci o treabă care nu-i a ta măcar fă-o bine şi du-o-n şopron, n-o lăsa afară la îndemâna oricărui sodomit care trece întâmplător pe-acolo, şi deodată îl apucă pe Ponce o dragoste mare şi-o înduioşare de locurile şi lucrurile astea, de babe şi de moşi, de câini şi de bibilici, de dealuri şi de şopronul ăla nenorocit, de doică şi de vatră, şi mai ales de tac-su, pe care abia acum îşi dă seama că-l iubeşte ca pe ochii din cap.

Aşa că pune-te Ponce şi plângi, şi plângi, şi stânge la piept smocuri de fân din căpiţa aia prost croită, şi vaită-te că pe tine nu te iubeşte nimeni şi toţi te vor plecat de-acasă, la dracu-n praznic, paj la mama naibii, educaţia, fir-ar ea a dracu, că numai asta nu-ţi trebuie ţie, parcă dacă eşti needucat nu poţi să-i crăpi unuia capul cu buzduganul cu opt colţuri în caz de război. Şi-acum ridică-te Ponce, neputincios şi sleit, şi mai trage o partidă de plâns înăbuşit, atârnat de gâtul măgarului, doar atât ţi-a mai rămas, plânsul şi-un măgar nedumerit şi refractar. Şi-apoi îndreaptă-ţi spinarea Ponce şi zbugheşte-o spre castel, pentru că-i târziu deja, şi frigul şi foamea te-au învoioşit şi-abia aştepţi să-ţi înfingi dinţii de lup tânăr în mărul pe care l-ai lăsat la dospit în spatele vetrei, asta dacă nu s-o fi găsit vreun nătărău să ţi-o ia înainte.