sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Dubla 3 (XDVI)

Sâmbătă dimineaţa te trezeşti, te speli pe dinţi şi pe genitalia şi ce să faci, te uiţi la un documentar. Mai exact, te uiţi la unu dintre astea:
 Bear e clar un douchebag, şi dacă treci peste reclama excesivă la Walmart (supplier of all your outdoor needs) şi P&G (my God, I use the exact same shower gel at home) seria e chiar bună.

 Despre Human Planet ştii că e bun, nu mai zic nimic.

 Ice Age Giants e despre ice age giants, e okish, eu m-am uitat pentru că Alice Roberts.

 Primul Out of the Wild e bunicel, nu-i aşa harcor ca al doilea dar e o ok, te ţine.

 Al doilea Out of the Wild e harcor, e şi timpul potrivit, fă-ţi un platoaş ceva cu de dimineaţă, dă drumul la calorifer şi închide-ţi telefoanele mobile.

 Out of the Wild Venezuela se întâmplă în Venezuela, e ok dar Venezueala nu e Alaska.

 The Colony doi e urban disaster based sau ceva, e bun, niţică manipulare emoţională sau ceva, sau ăla era unu, nu mai ştiu. Interesant.

Frumos, Alice Roberts, cutie pie.

 Colonia unu mi se pare că e tot urban disaster based sau ceva, e bun nevărdăles.

Hai, ce mai stai, e aproape zece, fă-ţi platoaşu, bagă-te în pătuţ şi dă drumu la leptop. Ai bibliografie până la primăvară.

Niciun comentariu: