vineri, 25 iulie 2014

Recipes from the Seashore (X)

Am zis ce căcat, și eu pot să gătesc. Nu pot. Adică pot, da nu cu talentul, pregătirea, experienţa, entuziasmul și determinarea lui Tuşat.
Azi midii, culese.
Zici, e simplu să culegii midii, da, dacă culegi doo. Dacă culegi un sac e mai greu, ţi-e frig, sacu te trage la fund, vine valu, poc, tâmpla de stabilopod.
Se face un sos, sau în cazul de faţă doo, ce pui acolo, ce să pui, ce vrei, roşii la grătar, usturoi, ardei iute verde, din acestea.
Faci nişte frigărui cu rapane, că tot sunt acolo, asta până de deschid midiile. Cum se deschid midiile întrebi. Aşteaptă.
Aşa. Pui o tablă pe grătar şi le arunci acolo. Pe rând aşa, până se termina sacu. Vreo 30 de ture.
Decortichezi midiile, poţi să le mănânci aşa, nu-i bai, sau poţi să le speli şi să le mai arunci o dată pe tablă (pe care-o speli şi-o dai cu sare).
Şi frigăruile bien sur, nu mai mult de 5 minute la foc puternic.

În altă ordine de idei a avut Pisi ceva cu liceul de 15 ani, am fost şi eu, bunăciunile alea din Neptun erau ok, mai puţin aia care era foarte bună, acum e super bună.




Niciun comentariu: