GONZALO (VIII)

Gonzalo Fernandez de Oviedo bineinteles ca manca rahat in Historia General y Natural de las Indias. Micutul culegator de perle n-avea nevoie de apa lacului pentru a-si vindeca impotenta. Era cat se poate de potent, si-asta si-o dovedise, sau i-o dovedise driada. Si mai manca rahat madrilezul atunci cand spunea despre el c-ar fi haladuit prin Florida. Rahat! Era vorba de Polinezia, care-i tot un fel de Indie. Sa nu mai spun de rahatelul cu ochi, sevillanul pupator in cur, adulatorul si pudelul altui adulator si pupator in cur, cum fratele meu sa scrii Historia General de las Indias si tu nici macar sa nu pui piciorul pe nisipul grunjos al plajelor Indiilor acelea pline de boli?, da, de Francisco Lopez de Gomara vorbesc, poltronul, secretarul personal, auzi, personal, al instigatorului acela de Cortes, care preia falsa impotenta de la Gonzalo si nici macar n-are bunul simt nu numai s-o verifice, dar macar sa citeze sursa, lucruri de trista si veche amintire ce se practicau in vremurile acelea ale oamenilor lipsiti suflet. Dar destul.
Tare mult i-ar fi placut micutului culegator de perle, nu-i voi spune inca numele, pentru ca e usor de ghicit, zic ca tare mult iar fi placut lui, cu gandurile alea incalcite, increnganate, viermuite, serpuite, sa se mai intalneasca o data, intamplator, cu draguta si fioroasa si arzatoarea ca focul de driada. Dar canci driade, pune-ti pofta-n cuiul ala de sub genunchi, ia-ti picioarele la spinare, in asa fel incat calcaiele si omoplatii sa se-atinga asa cum cotul atinge cerul gurii, uita de comploturile unghiilor, uita de vorbaria pirogii, uscheste-o micutule, dragutule, fiorosule, arzatorule ca focul de culegator de perle si culege niste perle, pentru ca asta-i menirea ta.
Povestea asta-mi pare ca se povesteste singura, si daca citesti cu atentie totul se leaga sau incet, incet, se leaga, si, ca sa citez din cineva care cita din altcineva care-l copia pe altul care copiase un manuscris, degetul mare rau ma doare.
Visase micutul culegator de perle? Ai, visase?
Mergand aiurea pe plaja intr-o zi, la cateva zile dupa incidentul (sau accidentul?!)(Incident sau accident?) cu driada, mobilis in mobili intradevar, ce se mai misca el prin lucrul ala miscator care era driada!, si intrandu-i lui nisipul ala grunjos printre degetele de la picioare, nu pentru ca asa era ci pentru ca asa trebuie, micutul culegator de perle se poticni de-un ditamai pietroiul care-si scosese coltul imobil, de data asta, printre firele de nisip. In partea asta a plajei parca nu prea ajunsese pana acum, desi de sute de ani de cand convietuise el cu el insusi pe insula asta ar fi trebuit s-o stie, cu toate dealurile, copacii, ridurile, vaile, tufisurile ei ca pe dealurile, copacii, ridurile, vaile, tufisurile propriului scrot, daca mi-e permis sa ma exprim astfel. Ciudatica treaba, toata partea asta de plaja era presarata de astfel de pietroaie, unele mai mari, altele mai mici, imobilis in imobili, cataroaie neinsufletite presarate pe-o plaja neinsufletita, tocmai bine asezate acolo sa-i zdrobeasca lui degetul mare de la picior.
Dupa ce se zvarcoli prin nisip pret de vreo doua ore, ba plangand, ba razand, isi aduna puterile si curajul sa-si priveasca degetul lovit care, iti dai seama, era plin de sange si de-un fel de zeama alb-galbuie, dar mai mult de sange. Topai in piciorul teafar pana la apa si-si scufunda, cu o grija care-ar fi induiosat si-un macelar, se stie, macelarii-s persoane brute, piciorul beteag in valuri, strangand din dinti si mijindu-si ochii de parca sute de sori i-ar fi intrat in ei. Se vede treaba ca sangele ala, nu mai vorbesc de specia aia de zeama alb-galbuie, nu se inchegase inca, asa ca nu fu nevoie sa se foloseasca de maini ca sa-si spele degetul ala mare, care-acum era si mai mare, desi avea picioare micute, fapt cunoscut. Nu numai ca era mai mare dar saracutul de deget incepuse sa ia o tenta vinetie, si la fel si unghia lui, care parea chiar un pic desprinsa, lucru care-l ingrijora nespus, ce-o sa zica celelalte unghii? Adunandu-si toata bruma de curaj pe care-o mai avea intinse incet un deget de la mana, poate chiar nenorocitul ala de deget cu nenorocita aia de unghie pe jumatate neagra care intre timp nu mai era pe jumatate neagra ci mai avea doar o dungulita neagra, doar un pic mai groasa decat dungulitele negre de la celelalte unghii, da' alea erau de la jeg, si cu cea mai mare grija isi atinse degetul lovit. Durerea pe care-o simti nu-i amintea de nimic, sifilisul fusese vrajeala pe langa acele-astea inrosite la foc mic care-l strabateau din deget pana-n coaie si-napoi. "Da' chiar in halu' asta poa' sa doara?!" injura el in gand, speriindu-si serpii si viermii si-alealalte chestii care-i purtau gandurile cu un urlet scos de data asta pe gura. "Tu-i mama masii cu plaja si cu care m-a pus sa ma plimb pe-aici!"
Durerea aia chiar ca-l secase la inima.
Bine, peste vreo doua zile se uita intamplator la degetul ala lovit care se mai dezumflase si nu mai avea decat cateva vinisoare vinetii si chiar il lua in mana si-l pipai si, lucru curios, unghia aia era pe jumatate neagra. Chestia asta parca i-ar fi adus aminte de ceva, dar alunga sarpele asta suparator de curios c-o fluturare de mana. Nu de unghii atipice ii ardea lui acum.