sâmbătă, 13 septembrie 2008

PROBLEMA (XI)

roblema cu micutul culegator de perle e ca era un inadaptat. Si nu vorbesc aici in sensul "inadaptat-pentru-scufundari-la-liber-cu-coaiele-fluturand-in-apa-si-lipsit-de-branhii-membrana-nictitanta-si-degete-lipite" pentru ca pentru culesul de scoici nu-i nevoie de prea multe, adica o pereche de plamani bunicei si-o vointa ce nu trebuie neaparat sa fie de fier sunt de-ajuns, asta daca n-ai de gand sa stai mai mult de trei minute sub apa.

Vorbesc in sensul ca era un inadaptat social, daca ma pot exprima asa, si iata ca ma pot. Inca inainte de vremurile dinainte ca ta-su sa-i traga doua scatoalce si sa-l trimita paj la dracu-n praznic Ponce era un inadaptat social, bine, tre' sa stii un pic si cu ce fel de societate se confrunta el acolo, pe dealurile azurii, azurii?!, nu, aurii! ale Spaniei, printre portocalii aia sau ce altceva cresteau oamenii in vremurile acelea fara suflet, printre grajduri de mandri armasari andaluzi si mici cocioabe pentru soimi de vanatoare, printre capite de fan si mormane de portocale (iar portocale?), printre taranusi murdari care se inclinau c-un respect obraznic in momentele in care, imbracat ca de sarbatoare, c-o palarie fistichie pe cap si niste galosi caraghiosi in picioare isi facea aparitia pe strazile, ulitele, potecile din Santervas de Campos, cu accent pe ultima silaba din primul, in drumurile sale spre dealuri, in care incerca, de, copil inca, s-ajunga cat mai aproape de soare, care-i batea nemilos in crestet, de unde si palaria fistichie.

Pleca des Ponce in peregrinările-astea solitare, insotit doar de gândurile-i si fara-un scop anume, ii placea sa urce pe-un deal si sa se hlizească la soare, bine, poţi trage niste concluzii de-aici, daca esti chiar parintele lui, seniorul al mare, cum ca micuţul Ponce va fi un mare gânditor-visător, e înclinat spre meditaţie, spre gândire profunda, observa, baga la cap, sau altfel de concluzii daca esti taran, cum ca ia uite, micutul senior iar o ia brambura teleleu aiurea de nebun pe coclauri, sta toata ziua si se uita in sus si se învârte ca un bezmetic, Doamne, ce-o sa se aleagă de senioria asta cand seniorul al mare s-o duce, numai la prostii ii sta mintea seniorului junior.

Si lui in tot timpul asta ii placea sa rada la soare si sa caute gandaci de balegar, care erau cacalau.
Il dusese ta-su intro zi la Valladolid, avea probabil niste treburi administrative, as zice eu, care era ditamai targul si pe vremea aia, si nu de multe ori odihnisera in el odoare regesti si-mparatesti, cand treceau pe-acolo, si Ponce cascase gura numai la ce nu s-ar fi cuvenit sa caste gura un senior junior cu educatie aleasa si nobila.

Batranul il trasese de ureche si-i spusese sa fie atent la toti notarii aia cu hartoagele lor si calimarele atarnate de gat si vesmintele lor rufoase si pieptanatura aia care-l deosebea pe-un notar de-un argat sau de-un sacagiu, pentru ca odata si-odata tot o sa creasca mare si el nu va mai fi atunci si-atunci micutul Ponce va trebui sa tina strans in mana fraiele senioriei, pentru ca asa-i viata, unul moare tocmai ca sa-i faca loc altuia, desi pamantul asta-i mare si-ar avea loc pe el si-ai vii si-ai morti dar asa e soarta omului si-n special a unui senior, cand mori fiul cel mai mare iti ia locul, asta daca-i vrednic de-ajuns si e atent la ce-i spui tu si nu mai casca ochii ca orice natarau la magarul ala care se balega in mijlocul drumului, magarii de genul asta ar trebui interzisi, va avea el grija de asta data viitoare.

Pe micutul Ponce nu-l prea atrageau notarii aia, mai ales ca unul avea ochii spanchii si parea destul de dubios, cu unghiile alea de la maini lasate sa creasca scandalos de mult, si-avea si-o mare pata neagra de cerneala fix pe frunte, parca ditamai negul paros n-ar fi fost de-ajuns. Sincer sa fiu, il cam inspaimanta individul, si prefera sa-si desfete ochii cu spectacolul mirean al magarului pus pe treaba serioasa la cativa metri de el, mai ales ca magarul, spre deosebire de notarul ala, avea si-o privire blajina si parea tare multumit de el insusi, asa cum se deserta in mijlocul drumului, de parca altceva chiar ca n-ar fi avut de facut.

Era un soare puternic atunci si razele lui straluceau in smocurile de par de pe spatele magarului, sau asin, ce-o fi fost, niciodata n-am fost prea sigur de cunostintele lui Ponce despre natura inconjuratoare, si un iz usor de praf ii intra in nari, si era liniste peste tot si se-auzea doar glasul monoton al marelui senior care dicta nu stiu ce adunaturii aleia netrebnice de notari, si se mai auzeau si penitele alea din pene de gasca scartaind pe pergament, si balega aia cadea in praful drumului atat de monoton si de regulat, facand un zgomot fad, ca si cum ai lovi foarte usor, cu palma facuta caus, butelca goala a unui bautor de vin, si-avea o culoare verzuie atat de frumoasa, mai ales ca stralucea in soare, incat pe Ponce-l apuca un mare cascat si, desi era considerata o mare impolitete pe vremea aia, ii dadu drumul, mai multumit de sine insusi decat chiar magarul.


Si-atunci ingheta, pentru ca seniorul al mare, ta-su adica, era foarte protocolar si foarte chitit pe educatia lui, mai ales c-avea si speranta ca odata si-odata, daca se va purta ca lumea si nu va fi ghiolban Ponce va ajunge vreun mare mahar la curte, filosof sef, poet de elita, insarcinat imparatesc cu cugetarile, consultant in probleme de gandire sau ceva de genul asta, in fine, o functie din asta noua cum au aparut o gramada in ultima vreme, pentru ca lumea se duce de rapa..
Si niste ace de gheata incepura sa-i framante spinarea, si i se sticlira ochii si pana si magarul ala inceta cu balegatul, privind tamp spre Ponce si parca asteptandu-se sa cada cerul uite chiar in secunda asta. Se simtea in aer, sau cel putin Ponce, alaturi de magar, o simtea in aer ca facuse o mare gafa, si chestia e ca o facuse de fata cu ta-su. Numai ca pe seniorul al mare tocmai il durea undeva de cascatul inoportun al lui Ponce, pentru ca tocmai se incurcase in gadurile-i si pierduse sirul dictarii, si notarul ala spanchiu tocmai ii spunea ceva cu gura plina de bale si tocmai se pare ca seniorul nici n-auzise tocmai cascatul incriminator.

Lui Ponce ii lua cam trei minute sa-si dea seama ca ceafa lui usor bronzata si acoperita c-un puf ca de nou-nascut de rata nu va primi capacul bine-meritat. Cand se dezmetici si evalua situatia nu apuca sa rasufle usurat, si apropo, rasuflatul prea puternic era tot o mare impolitete pe vremea aia, pentru ca desoperi lipsa magarului. Dobitocul, dandu-si seama ca scatoalca nu va veni, isi vazuse de drum, desi nu avea nicio treaba, stapanul lui dandu-i liber in ziua aceea, altfel n-ar fi stat el ca prostu' in mijlocul drumului si ar fi fost undeva pe dealuri, carand cosuri incarcate cu portocale sau alte verdeturi.

Ponce ramase ca interzis, ia uite, dom'le, nici n-apuci sa stai si tu un pic inghetat, cu mintea ratacita, asteptand sa ti se zdruncine creierii prin actiunea unei severe dar drepte dojane parintesti si magarul asta iti si face una buna! Unde s-o fi dus? Bine, Ponce n-astepta sa i se zdruncine creierii, astepta o palma pe ceafa care i-ar fi mutat un pic capul din loc, asta pentru ca nici nu stia ca are creier sau ce-i aia.
Va trebui sa ajunga paj al unui ticnit ca sa afle ca omul are creier. Si nicimacar atunci n-a bagat la cap.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Multumesc pentru un blog interesant

axl spunea...

Să creşti mare!