TOT (XV)

ot felul de artişti se perindau prin încăpătorul castel al Calatravei, lui de Guzman îi plăcea să se-nconjoare de esteţi, pictori, cântători din ceteră sau chiar gură, astrologi, sculptori, care erau priviţi cam chiorâş şi erau chiar bănuiţi de diverse şi mărunte furtişaguri, actori, miniaturişti celebri, şi-odată apăruse chiar şi-un necromant care-avea un miros dubios, lumea zicea că de la părul de cămilă cu care-şi împodobise mantaua. Mişunau pe coridoare, cu eşarfe-nfăşurate-n jurul gâtului, cu pantaloni fistichii, cu şoşoni atât de lungi şi de-ncârligaţi că trebuia să le prindă vârfurile cu sfoară colorată pe care-o legau sub genunchi şi unul, Doamne iartă-mă, 'i-avea atât de lungi că trebuise să-i lege de cingătoare, şi Ponce se împleticea, vezi bine, printre toţi artiştii ăia şi printre picioarele, şoşonii şi sforile alea şi nu de puţine ori ăia chiar se împleticeau unii de alţii şi-şi încurcau reciproc încălţările şi sforile, şi-ăilanţi râdeau de se prăpădeau, asta până li se-ntâmpla chiar lor pocinogul şi nu le mai ardea de râs, erau chiar foarte indignaţi că ăilanţi o fac, adică, cum ar veni, îi atingea în amorul propriu când era vorba de ei. Pe Ponce îl cam scoteau din sărite, mai ales că toţi ăia, mulţi cu descendenţe neclare sau mai de rând sau chiar deloc, îl tratau cam de sus, vezi Doamne, puştiule, mai ai până s-ajungi la nivelul nasului nostru care nas momentan e foarte sus, de-aia ne şi tot invită de Guzman la castel, aşa că Ponce îi cam ura, le mai scuipa uneori în pocale sau le înnoda şireturile pe sub masă, când ăia erau beţi morţi, şi odată chiar îşi uşurase băşica udului pe-o tunică uitată pe-un jilţ, tunică care până la urmă se dovedise a fi a nevinovatului de Lope de Vega da' las' că şi ăsta şi-o merita din plin la câte capace îi dădea când nu nimerea ţinta sau nu se întindea destul de mult ca să obţină o fandare, cum s-ar zice, perfectă.

Îl şi necăjeau destul de serios uneori, mai ales unul care-avea boala ca atunci când se-mbăta, şi-n anturajul lui de Guzman asta era la ordinea zilei, să-l cheme pe Ponce şi să-l ia pe genunchi şi să-l pună să-i zică poezii, una la mână că Ponce habar n-avea de vreo poezie şi de cele mai multe ori inventa câte una ca să scape, zbătându-se serios fiindcă nenea ăla îl ţinea strâns, râzând ca voievozii şi stropindu-l cu salivă, şi a doua la mână că-l bănuia a fi sodomit. Odată chiar se pusese la trântă cu el şi toţi care erau pe-acolo aplaudau într-o manieră destul de dubioasă, şi aclamau, şi strigau, şi parcă intrase strechea-n ei, şi arătau toţi ca nişte capre, şi chiar de Guzman, cum ar veni, părintele lui spiritual, striga în gura mare "arde-l pe prichindel!", prichindelul în cazul de faţă fiind chiar Ponce care, momentan, încerca disperat să-şi elibereze gâtul din strânsoarea ca de menghină a sodomitului, care râdea mai tare decât toţi şi-i curgeau balele pe ceafa lui Ponce care simţea că nu mai rezistă mult şi în clipa aia se comportase ca un fătălău şi izbucnise într-un plâns fantastic. Sodomitul îl mai necăjise un pic, apoi îl strânsese în braţe, îl ridicase în aer şi-l învârtise de câteva ori iar Ponce simţea că-l ia cu leşin, şi-apoi îi dăduse drumul pe duşumea şi se aşezase cu toată greutatea pe trupul lui, râzând ca un dobitoc, iar Ponce simţea că-l împunge un mâner de pumnal în coaste, numai că ăla n-avea niciun pumnal la el. Şi când a reuşit să fugă de-acolo nu s-a oprit decât la grajduri care, fireşte, erau zăvorâte peste noapte.

A doua zi lumea se comportase ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi din punctul lor de vedere chiar nu se-ntâmplase nimic, numai că Ponce era tot o apă, şi-i bătea inima nebuneşte când intrase-n sala mare, la masa de seară. De Guzman îi spusese "Mănâncă bine, Ponce, -n seara asta, la noapte avem treabă." Şi Ponce mâncase bine, cum o făcea de obicei, o fiertură de ovăz cu miere şi vreo cinci aripi de potârniche, şi stătuse toată masa cu capu-n jos şi nu scosese un cuvinţel toată seara şi nu se atinsese de vin, măcar că pocalul îi stătea plin în faţă şi ăilanţi beau şi mâncau şi povesteau şi râdeau ca de obicei şi sodomitul ăla băga bucăţi mari de mistreţ în gură şi-avea buzele şi mustăţile şi barba pline de unsoare, iar altul încerca din răsputeri să ţină-n echilibru pe vârful nasului o chiftea, iar altul îi tot povestea vecinului nu ştiu ce şi-ăsta avea un aer tare plictisit şi nefericit, iar alţi doi se luaseră la trântă în glumă şi până la urmă ajunseseră să se ia la bătaie în toată legea, iar altul încerca să-i bage unui ogar o prepeliţă întreagă pe gât iar ogarul ăla se cam zbătea dar se vedea pe faţa lui că-i şi place, iar de Guzman stătea cu un aer mulţumit în capul mesei şi prezida această plăcută adunare, iar Lope de Vega îşi mirosea circumspect o pulpană a tunicii.