O Pesa (CCLIII)

Sweet Child O'Mine are probabil cel mai recognoscibil riff de chitară din lume, adică e clar, auzi doo secunde, ştii ce pesă e. Şmecheria e că riff-u ăla era doar o chestie pe care Slash o făcea să se încălzească, cam cum fac eu în ultima vreme înainte să pun ceva pe blog, mă încălzesc niţeluş, între 5 zile şi doo săptămâni.
Astfel că, într-o bună zi Slash cu alt membru se prosteau la instrumente şi Axl era probabil în altă camera pe webcam sau ceva şi Slash începe riff-u ăsta şi-i zice lu ăla "uite, chestia asta sună ca muzica de la circ sau ceva" şi începe s-o cânte încontinuu şi să facă, citez, "silly faces". Acuma eu nu ştiu ce să cred despre imaginea asta, Slash cântând aiurea la chitară strâmbându-se la colegu lui care probabil că se tăvălea pe el de râs, fie pentru că era genuine entertained fie că nu vroia sa-i hurt Slash's feelings. Ideea e că peste ceva timp Axl se năpusteşte în cameră şi declară că ăsta va fi noul lor cântec. Cu toată împotrivirea lui Slash Axl s-a ţinut tare, chiar a adus şi-un carneţel pe care scria el poezii (nu ştiu dacă chiar l-a adus de undeva sau îl purta mereu cu el) şi le-a citit una despre o fostă prietenă de-a lui care s-ar potrivi perfect ca versuri.
După vreo 5 minute de repetiţii producătoru lor, care fie era şi el acolo, fie a apărut din senin, le-a zis că în loc să repete refrenu încă o dată la sfârşit după solou lu Slash mai bine adaugă un citez "dramatic beatdown" ca să sune mai bine. Orice formaţie care se respectă îşi ascultă producătoru aşa că şi Guns a făcut-o. Şi cum stăteau ei aşa şi se gândeau ce să spună Axl i-a întrebat "Şi unde mergem de-aici?" şi ăsta a rămas. Putea să fie orice, putea să fie "Comandăm o pizza?", "Care s-a băşit?" sau "De ce miroase pălăria lu Slash atât de urât?" dar n-a fost.
Sweet Child O'Mine a devenit soon număru unu, albumu Appetite for Destruction a devenit cel mai bine vândut album de debut in SUA, Guns au devenit ceea ce au devenit.