Mediocrul Morsov

Am lucrat vreo doo săptămâni în arhiva Casei de Cultură din Mangalia, nu contează la ce, și dau la un moment dat peste un manuscris,

Giani Morsov, un poet

AUTOBIOGRAFIE

Mangalia 2003

Ce căcat, îmi zic, cine-i ăsta, cunosc toți poeții și rapării din Mangalia, n-am auzit de Morsov. Îmi plac misterele și reconstituirile și astea așa că am lăsat ce-aveam de făcut și m-am apucat de citit, căutat, întrebat, studiat. Autobiografia nu era terminată și n-avea fotografii. Ca să găsesc o poză cu Morsov a trebuit să mă rog trei zile de un pensionar.

Giani Morsov a fost (sau o fi încă) un poet post decembrist mediocru din Mangalia. S-a născut în 72, la Cotu Văii, tata șantierist, mama la fabrica de pâine, navetiști, n-ai ce să ceri. În 77 se mută în Mangalia, pe Sirenei, cu repartiție de la stat. Nu zice el acolo ce grădiniță a făcut, zice doar că a mers la școala 1 ceea ce mie mi se pare bullshit, dacă stai pe Sirenei mergi la școala 3, sau hai, la 2, da nu la 1 care-i în Coloniști. Aduce niște elogii învățătoarei și apoi profesorilor de limba română și geografie, n-o să dau nume. Se întâlnește cu poezia, cum spune el, la Casa Armatei, unde a fost recrutat în cor, în 88, adică la 16 ani, calculez eu. Zice că avea o voce bună, de tenor, nu știu, n-am găsit înregistrări din 88 – 90, cât a stat el în cor, și belive me, am căutat. Tot prin 88 se apucă de scris poezie, inspirat probabil de aerul de cultură care plutea pe-acolo. A colaborat strâns cu grupul Tinemar de la Casa Armatei, care a și preluat câteva poezii transformându-le în semi romanțe. Mai înșiră el niște chestii gen prima dragoste (și nu dă nici el nume), o anume G. (Geta? Georgeta?) de pe 30, când și unde a făcut armata, ce-a făcut la revoluție, de-astea. Tonul general e auto elogios dar cu rețineri, o auto ironie rudimentară, ca și cum și-ar crede eventualii cititori mai proști decât el dar destul de inteligenți să-și dea seama de ce vrea să spună, nu știu exact cum să zic, se pupă singur în cur și-apoi aruncă priviri complice-n jur, get it?

Io zic să trecem la poezie.

Publică, din ce-mi dau eu seama, câte-o poezie prin reviste culturale din zonă,  gen Timona neînfrânată, Un albastru azuriu, Pescărușul, Albatrosul, Barca din larg, teme predominant maritime. Proaste, fără farmec provincial. În timp ce scriu și gătesc, dacă textu-i dezlânat mă veți scuza.

Barca din larg

Barca din larg se vede departe

Sînt pescari sau turitși? (aici era o greșeală de tipografie)

Sînt veseli sau sînt triști?

N-o să știm niciodată.

Barca din larg vine spre mal

Dau la rame voinicii

Sînt veseli amicii

Cîntă și rîd pe val.

Și așa mai depate încă trei strofe, ceva oribil. Nu-i vina lui, cam ăsta era nivelul, în aceeași revistă, Litoralul cultural parcă,  chiar lânga Barca din larg era publicată o altă grozăvie, la fel de proastă, semnată de una care acum își dă aere în consiliul local Tuzla, n-o să dau nume, doar zic așa. În perioada aia, imediat după revo zic, apăruseră o grămadă de reviste culturale (și mistico-cabalistice dacă tot suntem aici), nu mai aveai loc de ele, chiar și eu am publicat, nu mi-e rușine să zic, așa că nu-i de blamat Morsov.

În fine, mai departe.

Din 90 până-n 2002 publică 3 volume de poezie, la editura Muntenia din Constanța, fosta Litoralul românesc. Pe ce bani, nu spune, mai ales că lucrează în șantier, ca sudor. Și da, editura aia din Constanța se numește Muntenia.

Volumele nu prind, se plânge el, primul (Turiști la mare) e dezastruos, piața e saturată de poezie maritimă, poetesele C.C.-B. și A. D. (am zis că nu dau nume deși el dă) sunt deja bine înfipte în sectorul ăsta, n-ai loc de ele.

Cu al doilea dă o mica lovitură. Un volumaș dedicat familiei extinse (o nișă neașteptată) cu titluri ca:

Ah, unchiule! (care dă și titlul volumului)

Mai ții minte, verișoară?

Cuscră când te-am cunoscut

Nașii de botez

Nașii de cununie

Nașii mei de botez

Verișorul meu de-al doilea e timid

Schimbă și stilul, devine individul ăla care trimitea poezioare întoarse din condei la Urzica, nu zic că trimitea poezioare întoarse din condei la Urzica, nu știu, poate trimitea, zic că în stilul ăsta scria.

Verișorul meu de-al doilea e timid.

Când îi place câte-o domnișoare,

Deși e un tip foarte solid

Se roșește ca … o fată mare!

Și tot așa, și despre verișoarele lui dragi de la țară, despre nașii de botez, despre nașii lui de botez, despre scumpa mătușică poștăriță, și cred că fantazează nițeluș despre nașii de cununie pentru că n-am găsit nimic despre vreo doamnă Giani Morsov în autobiografie.

Vârful volumului e Ah, unchiule!, o chestie fantasmagorică și foarte lungă despre un unchi (teoretic zic eu) de la țară care vine în concediu la mare și face tot felul de giumbușlucuri, intră cu șosetele în mare, de-astea, iar la final își găsește nașul, citez

E plin de giumbușlucuri unchiul

Dar acum și-a găsit nașul.

Asta era în 95. Urmează o pauză misterioasă și în autobiografie și în datele mele, el spune că pleacă un an la specializare, nu zice unde. Eu deduc că pleacă în Corea dar nu bag mâna-n foc. Prin 98, 99 se apucă iar de scris, scoate un al treilea și ultim volum , Visuri la mare. Încearcă să continuie pe nișa începută cu Ah, unchiule!, dar nu despre rude, despre prietenii de familie. Primele titluri:

Jucam șeptică pân la ziuă

Jucam canasta toată noaptea

Revelion la Callatis

Realizează că subeictul e prea subțire, incorporează si teme ca vecinii de la bloc, colegii de muncă și pastorale dobrogene.

Administratorul ne fură - poezie revoltă

Când o s-avem pace?!

În pădurea Hagieni (miracolul naturii primăvara)

În pădure la Neptun - manifest ecologic

Mi-e foarte clară o schimbare de stil și abordare a poeziei, ceva s-a-ntâmplat. Ce? Nu știu. Devine mai acid, mai ranchiunos, aproape dispare gluma. Aici se termină și manuscrisul, ce s-a ales de Morsov naiba știe. La primărie nu vrea nimeni să-mi zică nimic, că nu-s rudă, la șantier n-am cum să intru și cu coreenii nu mă-nțeleg. La Muntenia din Constanța îmi spun că le-a ars arhiva din 85 până-n 2008, n-au ce să facă. Pistele pe care le-am avut m-au dus la fotografia asta, și nici de ea nu-s sigur.

Acuma, ce poți să zici. Un poet mediocru, un sudor competent, aș zice eu. Publică trei volume și dispare. Numai că în al treilea volum, penultima poezie e geva halucinant. O redau aici integral, pentru plăcerea cititorului.

Câțiva prieteni

                                 de Giani Morsov

Acolo în tăcere, în nopțile târzii

Ședeau câțiva prieteni în mantii aurii.

Tăcuți ședeau acolo prietenii acești

Din când în când, pe gânduri, sorbeau

Adânc din cești.

Grăiau încet, arare, cu gura ca de lut,

Să nu trezească noaptea cu glasul lor scăzut.

Tăceau apoi pe gânduri prietenii acești.

Se înclinau spre masă când beau

Adânc din cești.

Și se vedea-n adâncul acela diafan

Răsfrânt, pavilionul adânc de porțelan.

Și se vedeau acolo răsfrânți în limpezimi

Cum beau câțiva prieteni

Acolo-n adâncimi.