Când nu te aştepţi apare aşa o chestie de te lasă mat. Şi dacă chestia vine de la englezi cu atât mai bine. Da, sunt anglofil.
Four Lions spune povestea unor tipi care intenţionează să facă ceva şi cum îşi urmează ei scopul propus interacţionând în tot acest timp cu oamenii din jurul lor. Da, aia e o ceoară cu un dispozitiv exploziv ataşat.
Sigur o să-ţi placă, tipul care l-a făcut, Chris Morris e cumva asociat cu The IT Crowd.
Să nu uit, să nu uit, cred că e cea mai şmecheră chestie britişească de la Lock Stock încoace. Nu-i mai bun ca Lock Stock, dar still.
Teoretic, Trolljegeren e o băşină norvegiană. Practic, nu e. De ce? Avem premisele care este, hand-held camera (Blair Witch Project, Cloverfield, Quarantine), buget mic (Blair Witch Project, Cloverfield, Quarantine), night vision (Blair Witch Project, Cloverfield, Quarantine). Şi dacă alea-s flatulenţe logic ar fi să fie şi Trolljegeren da nu e. De ce? Nu ştiu. Or fi norvegienii cu stea în frunte sau au bunul simţ să nu mănânce decât strictul necesar de căcat.
Şmecheria e că mi-a plăcut filmul deşi m-am uitat la el montat să nu-mi placă ca să pot să-i dau peste nas lu Tuşat cu norvegienii lui cu tot.
Si desigur, Kung fu, sau Kung Fu Hustle in traducere, Agitatia Kung Fu daca vrei… Imbulzeala Implinirii Umane daca e sa traducem pana la sange, si noo ne place sa traducem pana la sange, nu? Da, asa ne place. Nu stiu ce sa zic de el, doar ca poate e unu dintre filmele alea mai ciudate cu actiune ciuciungheza perfect pentru duminica seara... la dracu, are un nene cu un topor intr-o mana si-o acadea-n cealanta pe afis...
Silver Apples - You and IO pesa din '69 care pare de ieri si o poza facuta cu primu' meu aparat digital, un Samsung Digimax 301 care pe lumina putina facea numai chestii d-astea. Poate dau nastere la un trend, dracu' stie, ca toti o ardeau pe digital, dup-aia au luat-o pe analog ca-i mai cul, dup-aia pe analog obosit de plastic... digital obosit cred ca-i viitoru' fotografiei cul.
Daca-ţi zicea cineva in ’88 ca-n ’89 Ceausescu o sa moara, ca o sa vina peste tine democratia, c-o sa ţi se urce la cap si ca-n 2010 o sa dai niste bani ca sa te duci sa vezi 3 ore de filmări aiurea cu Nicolae la cinema ii ardeai o lopată-n gât si iti continuai linistit drumu’ spre câmp. Mai grav, daca cineva imi zicea in ’88 ca eu peste vreo 20 de ani o sa deaunloadez de pe internet Autobiografia lui N.C. pe calculatorul meu personal portabil si c-o sa ma uit la el cu o oarecare placere in timp ce mananc Pringles si beau Coca Cola, nu-ntelegeam nimic. Si acum putem s-o luam razna putin si sa-i zicem lu’ Vladuţ V., il ştiţi, flăcău’ ala care avea pe cămaşă insigne cu tot felu’ de spice pentru tot felu’ de merite si şnur d-ala albastru de comandant de unitate, care recita la serbarile de-nceput de an cu o intonaţie si o dedicaţie de ţi se facea paru’ măciucă, lu’ Vladuţ care iubea sincer partidul si conducatorul, să-i zici prin 89 vara, bă boule, peste 20 de ani o sa te doara la caşcarabea de tovarasu’ Nicolae, o sa ai tu alte probleme, o sa te indragostesti de-o curva, o s-o iei razna si cand o sa apara o legatura video de 3 ore cu el pe piaţa nici n-o sa auzi de ea. Acum nu-nteleg de ce chestia asta are nevoie de un regizor sau de ce-i zice documentar si respectiv autobiografie, pentru ca nu-i asa ceva, eu ma bucuram ca prostu ca s-au descoperit ceva filme facute de Nicolae cu familia lui sau niste jurnale, dar nu s-a descoperit asa ceva, sau na, poate s-au descoperit da’ nu-s aici. În schimb avem foarte mult material ce aduce a propaganda curată (conferinte, congrese, juraminte, cacat) si ramane cam mai putin de o ora din alea 3 care-i interesanta, din care chiar daca nu inveti ceva nou, arata bine. Mi-a placut cum o ardeau aia in Cehoslovacia, se vede ca-s comunisti doar cu numele, ca nu-nghite nimeni p-acolo politica partidului si nici nu se chinuie sa se prefaca… si mai sant tari si bucatile cu vizitele lui la ciuciunghezi si alea cu Bucurestiu' ca şantier… da’ singurul lucru nou pe care l-am aflat din astea 3 ore e ca era franj la volei, franj-pitic-trişor, ia uite cum trage de fileu bagabontu’ si nu i se pare nimic in neregula cu asta. Ceausescu…
Multumim Muntelui pentru atentionare. Mare bagaboanta si Elisaveta.
Si de ce nu, inca un australian, The Interview din ’98 e un film bun in sensu’ ala clasic, un fel de good ol’ movie… adica are o poveste buna, e jucat bine si respectiv foarte bine, personajele-s bine conturate, are rasturnari de situatie si asa mai departe. Unu’ dintre politisti seamana binisor cu Russel Crowe si cand ai zis ca si Romper Stomper e australian m-am gandit ca si R.C. e la randul lui astfel, ceea ce se pare ca-i adevarat in mare parte… si se mai pare si ca australienii au o mana de actori putin cunoscuti care joaca foarte bine… nu zic neaparat de Crowe, I’m not a big Russel Crowe fan, zic in cazul asta de Hugo Weaving, domnul V din V for Vendetta, ala rau din Matrix si capetenia elfilor din Lord of the Rings… mda, nu-i un C.V. extraordinar da’ in The Interview face un rol extraordinar.
P&Z vă aduce drama de marţi pe la prânz. Boy A e aşa o chestie foarte bună spre extraordinară în cazul în care eşti în căutare de un film bun. Nu prea aş vrea să spun mai nimic despre el, crecă îl las aici fără prea multe vorbe şi recomand vizionarea la roşu, fără trailere, alte reviewuri sau păreri.
Cu menţiunea că dacă ţi-a plăcut Dead Man's Shoes (şi ştiu că ţi-a plăcut) e posibil să-ţi placă şi ăsta.
Şi acum, niţică subcultură. Pe la 1960 în Anglia nu se întâmpla mare lucru semnificativ pentru subiectul discuţiei aşa că tineretul hipster se împărţea în doo. The Mods vs. The Rockers, doo grupuri în etern conflict, se băteau pe unde se prindeau.
Mods-ii ascultau pop-pop-pop music, nigger soul, ska jamaican, beat britişesc (The Who, The Yardbirds, The Small Faces), de unde şi denumirea de mods, care vine de la modernist. Călăreau scutere italieneşti şi şi le tunau cu multe faruri şi oglinzi, băgau amfetamine în cluburi de noapte şi se îmbrăcau curăţel şi fancy, la costum, cravată, vestuţă, pantofiori, cu eterna kaki-rain-coat pe deasupra. Cică mods-ii au fost prima generaţie de adolescenţi englezi care n-a fost obligată să contribuie la finanţele familiei proprii aşa că îşi cheltuia salariul (after school jobs) pe fashion şi altele şi lucrul ăsta mă înduioşează oarecum deoarece eu n-am ştiut că am alocaţie de la stat decât atunci când n-am mai avut. Gagicili mods se îmbrăcau androgin-style, la pantalon, cămaşă şi frizură scurtă şi erau privite ca şi cum, şi chiar aveau un statut emancipat, diferit de statutul feminin în alte sub-culturi ale timpului. Ca să reziste toată noaptea în cluburile dansante mods-ii foloseau o combinaţie de amfetamine cu barbiturice numită purple-heart (Drynamil), chestie încă legală în Anglia la vremea respectivă, şi mods-ii o luau nu ca să fie high ci ca să rămână alerţi şi proaspeţi. Fumatul de canabis sau consumul excesiv de alcool nu sunt asociate cu mişcarea mods, fiind dispreţuite nu consumul în sine ci efectele consumului lor. Să zicem, amfetaminele au fost pentru mods ceea ce LSD-ul şi earba au fost pentru hippies.
Din mods au derivat skin-heads-ii.
Rocker-ii sau Leather Boys reprezintă o subcultură mai veche decât ăi de mai sus, apărând în Anglia prin anii 50.
Până post WW2 să ai şi să călăreşti o motocicletă în Anglia însemna ceva, adică aveai o prestanţă, o poziţie în societatea britişească, un băţ în cur, nu erai un neica nimeni cum ar veni, erai bogat şi la modă. După 1950 când s-au ieftinit mai toate clasa de mijloc a avut mijloacele şi voinţa să-şi cumpere motociclete deoarece erau un mijloc de transport ieftin şi uşor de întreţinut aşa că motorul devine apanajul săracilor. Subcultura rocker-ilor apare sub influenţa mai multor factori pe care am bunul simţ să-i înşirui mai jos. Prosperitatea generală a clasei de mijloc în 50's Anglia, apariţia creditelor bancare pentru tineri, influenţa culturii americane, construierea şoselelor de centură în jurul majorităţii oraşelor englezeşti, dezvoltarea cafenelelor sau bistrourilor de pe marginea drumurilor, a popaselor cum ar veni.
Rocker-ii imitau aspectul american grease şi se identificau cu personajul lui Brando din The Wild One (pe care sincer nu l-am văzut dar o să încerc). Ascultau rock-n-roll alb american făcut de Elvis, Gene Vincent, Eddie Cochran, Chuck Bery. O ardeau primprejurul popasurilor, afişând un romantism nomadic, un aspect violent şi o stare generală de anti-autoritate de orice fel. Transportul era asigurat de motoare standard, tunate să pară de curse, folosite mai mult decât ca un mijloc de transport ci ca un mijloc de intimidare masculină alpha male stuff. Iniţial rocker-ii nu prea ştiau cu ce se mănâncă consumul de droguri majoritatea fiind împotriva lui.
Subcultura rocker-ilor ajunge să influenţeze până şi Beatles-ii sau alte trupe punk-rock şi, a făcut ce-a făcut de a supravieţuit până în zilele noastre.
Inevitabil, aceste subculturi contemporane au intrat în conflict. Mods-ii erau efeminaţi, snobi, aroganţi, rocker-ii erau proşti, murdari şi neciopliţi, bine, asta spuneau ei unii despre alţii, şi cum se întâlneau cum se luau la bătaie, provocând mai multe revolte sociale în oraşe costiere precum Margate, Brighton, Clacton, chiar şi Bournemouth, obligând Parlamentul să abroge legi mai dure în privinţa huliganismului. Toată şmecheria a fost umflată de presă, apărând chiar interviuri trucate cu rocker-i sau mods-i imaginari, până la proporţii anecdotice, fiind reală întâmplarea că după o întâlnire nesoldată cu bătaie între doo grupuri de mods şi rockeri titlul de jumătate de pagină a unui ziar a fost VIOLENŢĂ! deşi articolul în sine spunea clar că n-a fost nicio violenţă.
Filmul în mare nu-i rău. Se aşează domol pe drumeagul urmat recent de PZ, ăla al violenţei, şi dacă n-ar fi un pic cam lung ar fi chiar bun. Se cam abuzează de muzică, da, ne-am prins, vă plăcea brit-pop-u ăla sau ce mama dracu cânta The Who, şi-are multe duble cu melodii întregi în care personaju principal se plimbă sau se uită la mare sau acţionează conform versurilor melodiei şi asta n-ar fi rău dacă nu s-ar lungi prea mult. Joacă şi Sting şi-o face execrabil în schimb restul joacă decent. N-avem răi şi buni, albi şi negri, avem oameni normali, aşa cum sunt de obicei oamenii. Filmări frumoase, decente, dublele aeriene de la sfârşit sunt chiar calumea.
Urmează SPOILER.
Finalu-i ciudăţel în sensul că nu mi-am dat seama dacă ăla chiar s-a aruncat de pe stâncă sau a aruncat numai scuteru, si dacă-i vorba de sinucidere atunci confuzia mea se datorează mijloacelor tehnice din vremea aia. Ăsta până la urmă nu-i spoiler, cine dracu s-ar uita la Quadrophenia?
Si daca tot am luat-o pe cararea asta, hai sa punem si al 3-lea, daca nu chiar al 4-lea film consecutiv la dubla care se axeaza pe violenta si nu da doi bani pe, vorba ta, P.C. Bine, The Horseman e australian si cred ca-n Australia nu s-a auzit inca de corectitudine politica, cenzura, săpun sau altceva de genul asta. Violenţa, dupa cum stim toti, nu-i ceva iesit din comun la filmele australiene si nici nu trebuie sa cauti prea departe in trecutu’ lor ca sa-ti dai seama de ce se-ntampla aceasta. Eee, si cum fac ei numai filme d-astea, se pare ca au ajuns sa se descurce destul de bine spre remarcabil. The Horseman e unu’ dintre cele mai tari filme cu razbunari pe care l-am vazut vreodata, are un poster tare (nu stiu de ce, imi pare ca aduce a TWD) si nu-n ultimu rand, principalu’, Peter Marshall, face un rol extraordinar, si vorba aia - eu rareori observ ca cineva joaca bine. Recomand cu aceasta ocazie Chopper care a aparut la Dubla si Once Were Warriors, un neozeelandez foarte bun.
Nu, Axl nu s-a lăsat pe tânjală, Axl a văzut filme căcălău dar n-a avut net, şi mai nou Axl vorbeşte despre el însuşi la persoana a treea, de ce, nimeni nu ştie.
Ce-mi place mie la filmele care nu-s americane sau franceze e că pe multe dintre ele le doare în cur de politicaly corectness şi altele, şi nu în sensul hai să facem un film care să nu fie pc, o să fie o nebunie, ci în sensul că nimeni nu se gândeşte că ar fi ceva în neregulă cu pc-ul respectivului film.
Romper Stomper e despre o gaşcă de skin heads care o ard casual, adică vandalizează, fură, se îmbată şi bat ciuciunghezi. Asta până când intervine factorul feminin, ca un clişeu universal, şi mă gândesc că păsăricile întâmplătoare care ajung să dezbine prietenii de-o viaţă nu-s chiar un clişeu, adică they are for real, pentru că de n-ar fi nu s-ar mai povesti. Surprinzător Crowe joacă mulţumitor şi credibil şi, ca să mă implic niţel în povestea filmului, care nu-i aşa rea, i-aş da lui dreptate în final.
Mi-a plăcut coloana, e ridicolă şi-am dat-o jos. Mi-aş dori să prindă moda skin heads, îmi place cum arată.
Fetelor, vă plac bărbaţii frumoşi, eleganti, puternici cu maşini scumpe si case cu etaj care vă scot in oraş si vă dau mese fancy la 100 de coco tacâmu’ dupa care va duc la ei acasa “la un pahar de vin”, va injecteaza cu heroina si va dau la produs? barbaţi d-astia care va omoara parinţii de inimă neagră cu arsenic si va scot ochiu’ stang cu bisturiu’ pentru ca ati zgariat un client pe faţa si dup-aia va dau numele de scena Piratesa Zbuciumata? Nu?
Thriller - en grym film e un film suedej din ’74 care-i prost intr-un mod interesant, al doilea film al lu’ Bo Arne Vibenius, s-a vrut comercial la maxim (exploit) ca sa scoata eşecul primului lui film. Bo stia că face o mizerie pentru ca a bagat in contractele pe care le-au semnat actorii o clauza prin care li se interzicea sa faca public faptu ca el a regizat treaba… banuiesc ca banuia ca avea o cariera fantastica in faţa… n-a avut, a mai facut un film, adica 3 in total… 3 filme, unu’ prost care se vroia artistic pentru ca vezi bine, Bo a lucrat cu Bergman intinereţe, un exploit ca sa iasă din falimentu’ provocat de primu’ si un alt exploit care i-a terminat cariera. Super!
Thriller-EGF pentru un rape/revenge exploit e destul de tare, scenele cu impuscaturi sant chiar misto. TEGF are si cateva scurte momente porno close-up care nu prea se pupa cu restu’ filmului, banuiesc ca Bo a vrut sa transmita ceva.
Cand am vazut prima oara Face Off ma uitam la filme putin mai altfel, adica nu prea intelegeam ca un film prost poate sa fie bun prin faptul ca-i entertaining, ce era iesit din comun si imposibil de efectuat in laborator mi se parea o prostie, adica, ce dracu, doi oameni, unu mai urât ca altu isi schimba mufele, imposibil, ce film de căcat. Parca-i si vad pe aia la un brainstorm sparţi pe cocaina si rupti pe burbon: frate, fii atent aici, il luam pe Travolta si-l facem sa-si schimbe mufa cu… cu cine… cu Nicolas frate, cu Nicolas Cage… pauza… urmeaza un râs fanatic colectiv… pauza… unu' inca mai râde in spate pe undeva... linişte deplina... hai mobilizarea, de maine-ncepem filmările. Acum eu nu stiu care-i treaba cu John Woo (acest Martin Scorsese al Asiei, cum ii zice Van Damme), in sensu’ de “Is he for real?”, eu cred ca-i ca un fel de maimuţă la Hollywood, face prostii simpatice, ca o maimuţă, se caca pe covor da’ n-ai cum sa te superi pe ea ca ia uite cum desface banana si-si pune coaja in cap, ia uite ce bine-i sta cu papion… awww, si-a mirosit degetu’ pe care l-a bagat in cur, e outrageous si cute in aceeasi masura si-n acelasi timp. Si dupa ce ca nu prea stiu eu care-i treaba cu Woo, asta-l mai baga-n film si pe Cage, care-i cam singurul actor evar pe care nu-l dibuiesc, care-i treaba cu Cage? Nu stiu. E un actor bun? e mediocru? e prost? Raspunsul la aceste intrebari e desigur DA.Travolta si Cage au niste stiluri foarte aparte de a juca, mai excentrice asa (ca sa fiu dragut)… si sa-i vezi cum se chinuie sa se joace unu’ pe celalant e o nebunie… bine, nu-nteleg de ce incearca sa faca asta, nu prea face sens, ca ei trebuie sa se comporte ca personajul celuilant, da’ ei se apuca sa joace invers, fac schimb de stiluri actoricesti cum ar veni, cacat… e complicat si oricum nu prea le iese… da’ incearca, si la sfarsitul zilei asta-i tot ce conteaza. Face Off a atins deja statutul de S.E.C. (sunday evening classic). De ce dracu’ ar face cineva o piruetă in timp ce se-mpuşcă cu altcineva?
Când nu te aştepţi apare aşa o chestie de te lasă mat. Şi dacă chestia vine de la englezi cu atât mai bine. Da, sunt anglofil.
