Dubla 3 (CLXXII) Mad Max

Mad Max Special, era doar o chestiune de timp. Mel Max e o trilogie cu Max Gibson, suna ciudat, da, toata lumea a auzit de ea. Viata lu’ Max nu e una simpla, nu e simpla chiar deloc, in MM1 e politist in Australia, pe undeva prin pustietate si desi nu se-ntampla nimic apocaliptic ai totusi senzatia ca nu mai e mult pana atunci… clasica poveste a eroului caruia i se omoara nevasta si copilul si dup-aia se razbuna… doar ca nu prea se merge pe jos, masini puternice si motoare… alearga putin Mel la sfarsit ca-i mai dramatic sa dai din picioare decat sa calci pedale. MM1 pare ca nici el nu stie ce se vrea, iti lasa impresia asa, ca a fost scris in timp ce se filma. E OK, adica nu mi-a trecut prin cap sa-l opresc si sa ma uit pe Discovery. N-as zice ca MM1 e o distopie pentru ca eu cred ca Australia chiar asa era prin ’79, e un film de actiune usurel.
Intre MM1 si MM2 (The Road Warrior) sant 2 ani si un conflict nuclear mondial, Max a trecut prin multe, e un fel de animal acum, axat doar pe supravietuire, nu prea-i pasa de chestii, benzina si mancare sa fie. Bine, adanc in el desigur ca mai exista flacaul ala de la-nceput, sotul, tatal si politistul din MM1… poate d-aia se si aciuiaza pe langa un avanpost al personajelor pozitive (imbracate-n alb desigur) care-i asediat zilnic de negativi (imbracati in negru). Lideru’ pozitivilor am fost aproape sigur ca-i Mick Jagger o buna bucata din film, nu e, desi in 3 Tina Turner e, nu c-ar avea vreo legatura Mick cu Tina. MM2 e bun.
Bine, eu cu post-apocalipticele intr-un sfera lu Paximo, care sigur o sa ma atace grav daca dau si doo vorbe pe langa, asa e el… deci o sa ma abtin sa zic ceva despre el din punctul asta de vedere, inafara de ca desigur, e un post-apocaliptic.
Intre timp, adica din 81 pana-n 85, a aparut Indiana Jones, doo dintre ele cel putin si MM3 (Beyond Thunderdome) pare sa se inspire mai mult din ele decat din celelante madmaxuri, masinile dispar si apare-n schimb o magie, asa… nimeni nu mai moare, in loc sa-si taie capetele isi dau in cap cu tigai, ies din explozii afumati ca-n desene animate, cad in cacat si alte chestii de genu’ asta.
Nu e rau da’ e destul de nasol, un film de aventuri pentru copii, nici o legatura cu MM 1 si 2.

Si acum despre personajele negative, trebuie sa fie cam cele mai ale dracu’, cele mai deviante-psihopate, nicinustiu cum sa le mai zic, esenta raului cesămai. In primu’ e lideru’ gastii de motociclisti, Toecutter, care violeaza mame, le leaga cu lanturi, le omoara pruncii si infige bare de metal pe unde nu-s organe vitale barbatilor ca sa vada si ei distractia. Ăsta e atat de rau ca nici nu vorbeste, scoate sunete animalice, hâsâituri de şarpe si alte chestii. In 2 nu trebuie decat sa-l vezi pe Humungus ca sa-ti dai seama ca toata gasca aia de motociclisti din primu-s doar niste mielusei, Humungus e atat de rau ca nici nu prea trebuie sa apara-n film, stii ca exista si stii ca tot ce-nseamna personaj pozitiv nu trebuie nici macar sa i se uite-n ochi. La sfarsit nici nu exista o lupta mano-a-mano intre Mel si Humungus cum se cere deobicei in filmele de gen pentru ca e clar pentru toata lumea ca Mel n-ar avea nici o sansa.
Si in MM3 nu cred ca exista personaje negative, adica sant unii oameni rautaciosi, da’…
Asa… si ma gandeam acum ca am pus eu pesa aia cu 2 Pac pe care o furase de la Joe Cocker, eee, videoclipu pesei respective e inspirat grav de MM 2 si 3… deci banuiesc ca versurile-s singuru’ lucru original ramas : Shake it shake it baby, Shake it shake it baby, Shake it shake it mama, Shake it Cali ,Shake it shake it baby, Shake it shake it shake it shake it...!
Ai aici cate putin din fiecare:

O pesa (CXLIX) Dubla 3 (CLXXI) Family Guy

Se ştie, când mă apucă amocul iau o melodie şi-o ascult zile întregi, de obicei enervând-o la maxim pe Catinca. Ultima oară a fost Pass the Dutchie. Acum e asta.

Şi dubla aferentă, cu final.

Dubla 3 (CLXX) A Beautiful Mind

Vine, proaspăt scos din cuptor şi mirosind încă a ambalaj, A Beautiful Mind, film în care ar fi putut juca foarte bine, în locul lui Russell Crowe, vezi bine, şi Anthony Hopkins, Sean Connery sau Robin Williams. Dar cum boşorogii aveau o vârstă se pare că Russel a fost alesul. Şi n-a fost rău.

Filmul prezintă povestea (reală sau nu, n-am avut curiozitatea să caut) lui John Nash, şi uite, acuma când caut să văd cum se scrie văd că povestea e reală, bravo lor. În fine, Nash e un pui de geniu care se luptă cu schizofrenia şi pe final câştigă Nobelul.

Nu atac subiectul, a fost drăguţ, spun doar că e primul film cu personaj tânăr/matur/bătrân care nu arată excesiv de machiat la bătrâneţe. Acuma c-am văzut şi cum arăta Nash ţin să felicit echipa de machiaj, good job! Nu şi pentru celelate personaje, nevastă-sa arăta ca o matracucă.

Dubla 3 (CLXIX) Blade Runner

Azi o sa prezentam un favorit al snobilor, amatorilor si S.F. bafilor deopotriva, Blade Runner. Despre snobii si basinosii cinematici o sa vorbesc alta data, urata natie de oameni.
De la inceput in B.R. iti dai seama de o chestie foarte interesanta si anume ca undeva pe drum, pana in 2019 s-a pierdut tehnologia necesara fabricarii de ecrane cu plasma si LCD-uri si lumea s-a intors la televizoarele cu tub, cul!
B.R. e o combinatie destul de tare de SF cu film negru, d-ala cu femei sexoase care fumeaza-n reflector, in care trebuie elucidat un mister sau ceva, da’ mie nu-mi plac filmele cu mistere si investigatii pentru ca nu-s chiar cel mai ager cercetaş si ma pierd in acţiune, I’m all like : de unde a cules solzu de şarpe?, asta cine e? e fra-su’?, da' ala de ce vrea sa-l omoare?
Nu m-a impresionat, iti lasa impresia ca au luat o carte cu subiect dens si interesant si au trantit un film de actiune usurel bazandu-se pe nustiuce. Adica sa nu ma-ntelegi gresit, e un SF de actiune bun doar ca nu e extraordinar… o combinatie de Soldatu Universal (parca si acolo ploua intr-una si erau lumini ciudate) si L.A. Confidential.
Daca se axa putin mai mult pe conflictul dintre om si replici poate era si un favorit de-al meu, cine stie...

Foarte wide pentru '82, ca dovada si faptul ca la reuniunea vecinilor in juru' videoului clandestin prin 87-88, s-au auzit o gramada de Uau! ce lung e...

Dubla 3 (CLXVIII) The Number 23

No. 23 a venit la pachet întrun pack cu mind-fuck-uri pe care intenţionez să-l văd, în mare pentru că vin recomandate şi-n mic pentru că-i o ruşine să nu fi văzut până la vârsta asta The Game, Adaptation, Requiem for a Dream, The Butterfly Effect, The Usual Suspects, A Beautiful Mind şîamîdî. Şi cum zice americanu, iunăumi, am început cu ce mi se părea mie mai soft ca să nu mi se tufe mintea în ultimul hal din start.

No. 23 ăsta ori redefineşte noţiunea de mind-fuck ori nu e mind-fuck. Cum nu redefineşte nicio noţiune de mind-fuck, înseamnă că nu e mind-fuck. Nu povestesc subiectul pentru că poate oarecare vrea să-l vadă, aşa că zic ceva de Jim. Jim e un actor dramatic bun. L-am văzut în all-time-favourite The Eternal Sunshine of a Spotless Mind şi cum p-ăsta l-am văzut de o mie de ori am reuşit să-i observ şi capacităţile de acting şi crede-mă pe cuvânt, ştie cu acting-ul. Cum No. 23 nu mi-a pus dificultăţi în a urmări acţiunea a rămas destul loc în cerebel să-l urmăresc pe Jim şi, da, e actor.

Deasemenea, în film apare şi-un câine, nu ştiu de ce. De văzut doar dacă ai chef.

Nu e doo ca Catinca si piciorusele ei de chinezoaica

Nu-mi plac husele pentru aparate, sant pentru turisti peste 40 de ani care vad intr-un compact o investitie, deci imi tin aparatu-ntr-o soseta. Da’nu pot sa-l bag intr-o soseta de-a mea ca ramane mult material falfaind si sosete mici pana la glezna nu exista la mine-n casa pentru ca nu le suport. Eee si cautam eu una mai mica prin sacu’ de sosete si ce sa vezi, am gasit, pac, ea si aparatu’ meu fac o pereche desavarsita de vreo 2-3 luni incoa… pana acum cateva zile cand i l-am dat lu sora sa faca niste poze si cand mi l-a inapoiat m-a intrebat : “Cine dracu are sosete pe care scrie Catalin?”. Eu se pare.

Mic ghid turistic (XV) Gerakini şi împrejurimile.

Gerakini e un fel de doi mai grecesc unde lucrurile stau aşa:

Avem taverna cu mâncare calumea.

Avem plaja cu nisip grunjos.

Avem guşterul agresiv.

Avem piscină.

Avem gagici pe plajă.

Avem snorkeling cu coloană sonoră.

Poze de P&Z, Bolbo şi Tino.

Video de Bolbo.

Dubla 3 (CLXVII) Repo Man

Si pentru ca tot am demarat maratonu’ asta de duble trei, hai sa vizitam si Repo Man, man, nu men, 1984, nu 2010. Stiu c-ai scris de el si nu numai pentru ca nu l-ai laudat nu m-am uitat la el, recuperarea de organe mi se pare o idee cam de cacat, incearca prea mult sa fie originala sau ceva. Da’ cine stie, poate o sa ma loveasca vreodata foamea de efecte speciale exact in timp ce pe pisi o s-o loveasca foamea de Jude Law si-o sa-l consumam.
Asa… Repo Man este desigur despre recuperatori, de masini in cazul asta… hai sa zicem altfel ca sa para mai apiling, R.M. este despre cativa recuperatori care printre altele se intrec in a pune mana pe o masina care are doo cadavre extraterestre-n portbagaj. Bun, are un aer de Buckaroo Banzai, care desigur ca a aparut la dubla in trecut.

Formatia aia vocal-instrumentala este extraordinara. "We all gotta duck, when the shit hits the fan"

Dubla 3 (CLXV) Fried Green Tomatoes

Fried green tomatoes (1991) e motivul pentru care am mancat eu rosii verzi prajite pe vremea cand inca mai stateam la mama acasa, vezi bine, filmul fiind un preferat de-al ei.
Filmul dupa cum v-ati dat poate seama e adresat mai mult femeilor si sufletelor sensibile, deci daca santeti femee sau aveti o mica femee-n voi, filmul o va lua-n brate si-o va mângâia delicat, o va dezmierda cu vorbe dulci si alte chestii de genu’ asta. Daca santeti intr-o relatie de lunga durata puteti sa va trintiţi consoarta pe canapea, sa-i infigeţi un castron de floricele-n braţe si sa rulati F.G.T. Sau ce ce nu, daca aveti toane si va simtiti intr-un fel anume pe care nu-l puteti descrie si va vine sa faceti o chestie da’ nu stiti exact ce, bagati F.T.G.
Sa nu crezi ca-i siropos, nu e, e mai muieresc, da' cu nimic mai muieresc decat Legends of the Fall, ca sa dau un exemplu...

Dubla 3 (CLXIV) Public Enemies

Continuăm pe dunga outlaws iubiţi de publicul american cu Public Enemies, o poveste despre John Dillinger, un jefuitor de bănci din vremurile bune ale Americii. Filmul ne spune din start că băieţeala nu se pupă cu femeile şi dragostea dar insistă pe tema asta şi se transformă întrun basm pentru cine ştie ce geriatrică din cine ştie ce azil din cine ştie ce Floridă care-a trăit pe viu acele vremuri de mare răstrişte. Nu cred că ăsta a fost publicul ţintă dar asta au obţinut. La fel ca în Goodfellas băiatul rău o cucereşte pe silfida neştiutoare prin violenţă şi tot ca în Goodfellas silfida se abţine să-l trădeze pe băiatul rău când e luată pe sus de viitorii federali, da, filmul prezintă în subsol şi apariţia FBI cu un J.E. Hoover neconvingător. Jhonny parcă nu-şi dă un prea mare interes să joace în schimb îmi place de Stephen Graham care, by the way, începe să devină unul dintre preferaţii mei, şi-l joacă pe Baby Face Nelson calumea de tot. Scena morţii lui cel puţin e făcută magistral.

De văzut dacă n-ai chef de altceva şi simţi nevoia de un good old gangsta movie pe stil vechi.

Dubla 3 (CLXIII) TAoJesseJamessbtCRF

TAoJJbtCRF se întinde în sfera bradpittiană. A venit ezact la momentul în care simţeam nevoia de un slow paced dar n-am ştiut că am astfel de nevoi momentane până nu l-am văzut. În mare-s mulţumit de el dar, repet, tre să fii in the mood ca să-l apreciezi. Lung, ca orice lălăială, atinge acolo nişte puncte care trebuie atinse când e momentul pentru ceva superficial. Presupun că-i design-at pentru publicul american şi pasiunea lui pentru outlaws aşa că n-ar face prea mulţi purici, să zicem, în Cehoslovacia, asta dacă mai există Cehoslovacia, şi am o bănuială că-i oale şi ulcele. Brad face un rol execrabil. E de asemenea şi producător. Surpriză spre final, cântă Nick Cave, ceea ce e mereu o surpriză.

Uite acuma când văd şi eu afişu îmi dau seama cu cine seamănă, când zâmbeşte strâmb, Bob Ford, interpretat de Casey Affleck. Cu fracsu, Ben.

Dubla 3 (CLXII) 12 Monkeys

Armata celor doişpe maimuţe e un post-apoc-distopian-mind-fucker cu care m-am întâlnit prin '99, (când, dacă apreciam filmele, le apreciam pentru alte cheştii) ne-am pierdut unul de altul, am colindat lumea, ne-am trăit o parte din viaţă separat şi ne-am reîntâlnit acum trei ore. Nu ştiu de unde să mă apuc aşa că mă apuc de sunet. Coloana-i old-fashion, adică hicicochiană, când se înâmplă ceva brusc bagă un sunet tare, când e lălăială bagă soft, ceea ce am apreciat. Actorii-s excelent aleşi, zic de Bruce, Brad, ăla răul şi consiliul viitorului. Pe gagică nu ştiu cum o cheamă, nici nu vreau. Brad îmi pare c-a fost la un lat de penis de Oscar şi, pe legea mea, îl merita. Acţiunea e mind-fuck dar e un mind-fuck d-ăla fără exagerările omni-prezente în mind-fuck-uri. Mi-a plăcut la nebunie recuzita viitorului, o ignorare totală şi deliberată pentru ergonomia aparatelor, păreau făcute de ruşi şi, aşa-i, o societate post-apocă numai la ergonomie nu se gândeşte.

De văzut/revăzut/recomandat/apreciat şi peste încă 10 ani.