Dubla 3 (CXVII) Repo Men

Întotdeauna mi-au plăcut luptele cu cuţitul, e ceva medieval în chestia asta, mai ales dacă e făcută cum trebuie. Şi nu prea vezi asta în filme. Bine, sunt mizeriile alea kung-fu cu tipul care bate o grămadă de japonezi înarmaţi cu cuţite, toporişti, polonice, dar acolo acţiunea se adresează iubitorilor de arte marţiale, iar cuţitele-s doar accesorii neutilizate. Şi mai sunt şi alea în care ăla bunu se încleştează cu ăla rău şi se tăvălesc pe pământ sau mai degrabă pe marginea unei clădiri foarte înalte şi ăla rău îndreaptă cuţitu spre jugulara lu ăla bunu şi ăla bunu îl prinde de mână şi i-o-ntoarce şi acuma care-i mai puternic învinge, şi-n timpul ăsta se uită unul la altul urât. Cred că prima mea întâlnire c-o luptă mai de Doamne-ajută a fost în Commando, şi scena de mai jos a fost de nenumărate ori reenacted de către mine şi sora, fiecare pe rând, vezi bine, fiind Arnold.
Repo Men nu-i rău în sensul că se putea mult mai bine. E de vară.
Un sefe în care lumea face credite bancare pentru organe artificiale iar Jude Law e recuperatorul în caz de neplată. Jude ăsta nu-i cine ştie ce dar filmul are şi-un cameo reuşit cu Leguizamo ceea ce e tot timpul o surpriză plăcută. Lupta redată mai jos e pe la început şi-i bine realizată, spre deosebire de cea de la final care-i nasoală, în sensul că-i nasoală.
Sfârşitul m-a surprins. Nu mă aşteptam, îmi spuneam că au dat-o în bară cu siropul ăsta de final, dar iată că au revenit mulţumitor. Pisi cică se aştepta. Dacă-i aşa, bravo lu pisi.