No. 23 a venit la pachet întrun pack cu mind-fuck-uri pe care intenţionez să-l văd, în mare pentru că vin recomandate şi-n mic pentru că-i o ruşine să nu fi văzut până la vârsta asta The Game, Adaptation, Requiem for a Dream, The Butterfly Effect, The Usual Suspects, A Beautiful Mind şîamîdî. Şi cum zice americanu, iunăumi, am început cu ce mi se părea mie mai soft ca să nu mi se tufe mintea în ultimul hal din start. No. 23 ăsta ori redefineşte noţiunea de mind-fuck ori nu e mind-fuck. Cum nu redefineşte nicio noţiune de mind-fuck, înseamnă că nu e mind-fuck. Nu povestesc subiectul pentru că poate oarecare vrea să-l vadă, aşa că zic ceva de Jim. Jim e un actor dramatic bun. L-am văzut în all-time-favourite The Eternal Sunshine of a Spotless Mind şi cum p-ăsta l-am văzut de o mie de ori am reuşit să-i observ şi capacităţile de acting şi crede-mă pe cuvânt, ştie cu acting-ul. Cum No. 23 nu mi-a pus dificultăţi în a urmări acţiunea a rămas destul loc în cerebel să-l urmăresc pe Jim şi, da, e actor.
Deasemenea, în film apare şi-un câine, nu ştiu de ce. De văzut doar dacă ai chef.
3 comentarii:
tu prin mind fuck intelegi ca la sfarsit se intampla ceva care rastoarna toata jmecheria si zici uau, sau cefa care te tufe la minte pe toata dutata filmului?
Amândoo combinate dar mai mult ultima.
Pai daca esti in pasa asta, tre sa revezi neaparat The Cell si sa vezi Mind Game.
Trimiteți un comentariu