Dubla 3 (CLXXXI) la pachet

Deci am văzut filme căcălău zilele astea.

The Village

Rămâne, la a treia vizionare, unul dintre preferatele mele. E destul de slow să te enerveze dar destul de bine filmat să te ţină atent. Culorile-s folosite la potenţial maxim şi asta-i foarte bine. Joaquin nu rupe rolul, gagica e aşaşiaşa, Brody e calumea de tot dar tata lor e Brendan Gleeson de care uitasem c-a jucat în ăsta şi-am avut o surpriză plăcută de la început.

Shaun of the Dead

Am văzut cu Pisi pe haşbeocamedi o altă comedioară cu blondul şi s-a amuzat copimasă, aşa c-am adus şiret vorba după cireş că ştii că ăsta mai are comedii bune, a făcut una şi cu zombie, da?, da, nu vrei s-o dau jos să ne uităm?, bine, vreau. Cam când începe dubla asta Pisi dormea cu clăbuci la gură aşa că planul meu de a o atrage cu paşi mici dar siguri de partea întunecată a filmelor cu zombie a cam eşuat. Eu am stat şi l-am văzut în continuare. Comic, ce să zic.

Ed Wood

Ca să nu mai zici că nu mă uit la filme recomandate de tine. Adică poţi să mai zici, nu te-ai înşela prea mult. Ed Wood spune povestea lui Ed Wood, un tip care a primit titulatura de cel mai prost regizor de la Haliud. Nu m-a făcut să alerg ca o şcolăriţă cu acnee pe isohunt şi să dau jos Plan 9 from Outer Space în schimb mi-a plăcut că Ed şi Bela se uită la un moment dat la White Zombie.

Jonah Hex

Jonah Hex e ezact ce spune titlul că e. Un film după un comic. Comicul nu-i cine ştie, de el m-am împiedicat întâiaş dată chiar la Zoli acasă, acum vreo 20şi de ani. Îl întreb, că niciunul dintre noi nu ştia franceza, de ce-i ăsta aşa urât, ce-a păţit? ploaie acidă, răspunde el cu superioritate. Ei bine, a sosit momentul să te bag în bizdamătii Zoltane, cu aerele tale de superioritate şi comics-urile tale cu tot. Ploaie acidă my ass.

Letters to Juliet

Un sirop de categoria B cu buget de A. Poveste identică cu toate celelante siroape, diferă actorii (proşti) şi peisajul(bunicel). De evitat pe cât posibil, nu ajută nici măcar la viaţa conjugală.

How to Train your Dragon

Neaşteptat de bun. Am râs şi nu doar de doo ori. De vreo 17. Cam enervant tacsu lu ăla micu, am impresia că-i făcut de Gerard Butler şi de când am plâns la PS: I Love You (o chestie pur hormonală, vă asigur) nu-l mai înghit.