
08.07.2011
Married Life merge vazut in doi, asa la un chill, e un fel de noir, are niste umor interesant si discret, se petrece prin ’49. Bun, de ce nu?In alta ordine de idei, cred ca exista un grup de oameni al caror unic scop e sa afle cand mor vedetele, sa intre dup-aia pe iutub si sa scrie RIP la toate filmele cu respectivii. Uite un grafic de la o bucata din TTZ cu Colombo, ghici cand a murit Colombo si ce contin comentariile alea 3?
Si tot din categoria “amintiri din ‘98”, un film din ’98, Clay Pigeons. Clay Pigeons e singuru film in care l-am vazut pe Vince Vaughn si nu m-a deranjat aceasta… aici face chiar un rol bunicel ca Lester the Molester. Joaquin e si el p-acolo, ceea ce desigur n-are cum sa fie rau. Bun de duminica seara si nunumai.
Dupa parerea mea, asa, in cinema nu-s multe chestii mai tari decat comedia neagra pentru ca comedia neagra vezi bine e si comedie dar e si neagra. Bine, nu-i pentru toata lumea, adica daca iei piticii-n serios, nu razi de handicapati sau ii dai o palma peste umar si-i spui sa taca din gura cuiva care tocmai a facut o gluma cu cancer, poate nu-i pentru tine. E si dupa ce am vazut To Die For mi s-a deschis apetitu si am gasit ceva tot cu Nicole Kidman, tot buna si tot pe care-l vazusem demult si mi-l aminteam ca ceva destul de cul. Si Birthday Girl e destul de cul, e despre un britisoi care-si comanda o nevasta rusoaica, mai apar si niste prieteni d-ai ei si desigur, cu trei rusi in casa se complica treaba. 3 rusi jucati de 2 franceji si-o australianca, 2 franceji care au mai jucat impreuna si-n La Haine, La Haine pe care unu dintre astia doi franceji l-a si scris si regizat. Bun.
Hobo with a Shotgun era un trailer fals din Grindhouse şi a apărut numai în nişte cinemauri canadiene sau ceva. Acuma e un action exploit cu Rutger Hauer pe care nu pot să-mi explic de ce încă îl simpatizez. Pe Hauer, nu pe exploit. Cum nu-s fan exploituri şi mai ales action exploituri (bine, înghiţeam acum ceva timp canibalisme şi încă mai înghit zombieisme) filmul mi s-a părut nasol.
Cam tot ce trebuie sa stii despre Bubba Ho-Tep e in mica descriere de pe imdb: “Elvis and JFK, both alive and in nursing homes, fight for the souls of their fellow residents as they battle an ancient Egyptian Mummy.” Filmu’ desi nu se ridica la nivelu’ pe care l-ar avea aceasta idee nu e rau, are unele chestii chiar destul de tari ca de exemplu explicatia pentru de ce nu e mort Elvis…se face ca Elvis se saturase de fame&fortune si s-a hotarat sa faca schimb de viata cu un Elvis impersonator care avea inima cam slaba si a murit la foarte putin timp dupa switcharoo , el si-a pierdut actele pe care le semnase cu ala in a bizarre barbeque accident. In cele din urma a ajuns intr-un azil de batrani unde toata lumea credea ca-i un Elvis impersonator pentru ca dupa ceva timp de anonimat se cam plictisise si vrandu-si viata inapoi a inceput sa faca tururi in care se auto-impersona pana cand la unmoment dat a cazut de pe scena si s-a accidentat destul de grav si ironic la pelvis. Bunicel.

To Die For e un film din ’95 pe care l-am vazut cam atunci si a ramas cu mine-n mai multe feluri… in principal prin cat de pornache era Nicole Kidman intre 25 si 30 de ani. To Die For mai e si cam primu’ film serios al lu’ Joaquin Phoenix (un actor ochei) si o comedie neagra destul de tare.
Pentru mine Werner Herzog începe să devină ceea ce Eco numea un mare disimulant. După cum tot Eco ne anunţă, despre cei mai mari disimulanţi ai lumii nu avem nicio informaţie, pentru că dacă lumea ar şti că disimulează nu ar mai fi disimulanţi, sau ar fi dar nu atât de mari. Ergo (care sper că e latinescul deci sau ceva), un disimulant care îşi confirmă public statutul de disimulant îşi anulează statutul de disimulant, devine doar un mare mincinos. Herzog reuşeşte, întrun fel sau altul, s-o cotească elegant după cireş şi să se suie în corcoduş camuflându-se în elefantul din sufragerie despre care vorbesc doar eu acum.