ASEZAREA (III)

Asezarea in timp a istoriilor ii dadea mari batai de cap micutului culegator de perle. Isi aducea aminte ultima venire a exploratorilor spanioli, portughezi sau englezi in micutul golf presarat de corali trandafirii, dar nu stia cand a fost aceasta. Intr-o dimineata gasise corabia spaniola, potugheza sau engleza cu ancora butucanoasa bine infipta in poteca de nisip grunjos ce traversa transversal reciful. Stia cine sunt si ce vor, si gura i se umpluse de saliva. Stia ca vor cobori o barca, vor vasli spre mal in numar de zece, vor tresari la vederea lui si-apoi vor da cu inteles din cap, unul spre altul, ca si cum tocmai se confirmase ceea ce ei stiau doar din auzite dar nu experimentasera niciodata. Apoi, cand barca ajungea aproape de plaja, cel de la prova va sari in fata ei, urmat de inca trei insi si-o vor trage cu totii pe mal. Il vor privi si vor rade, vorbind pe limba lor prea putin inteleasa, isi vor da coate si iar vor rade, apoi unul dintre ei va face un semn cum ca s-ar afla in posesia unei canute, probabil putin ciobita sau chiar fara toarta, cum ca ar umple-o cu apa de ploaie sau de mare si cum ca ar bea din ea. Micutul culegator de perle va rade, va da aprobator din cap si va spune, aratand cu mana si cu degetul si cu unghia pe jumatate neagra spre incolo:
-Incolo, da, incolo.
Ei vor rade, bucurosi, si se vor apropia de el si-l vor bate prietenosi pe spate, si-aici micutul culegator de perle isi aducea aminte de senzatia pe care-o simtea in coate cand si le apropia unul de altul ca sa se-atinga, si vor vorbi intre ei in limba lor prea putin inteleasa, portugheza, spaniola sau engleza, razand cu dintii lor galbeni si mari. Unul dintre ei se va intoarce la barca si va aduce din ea sacul ala plin cu pesmeti rancezi, cu gust divin, si el ii va primi si nu va gusta din ei decat cand va fi singur, seara, chiar pe plaja, deoarece nu ar vrea ca ei sa creada ca e lacom, si-apoi, mancarea e un ceva intim, nu poti manca atunci cand o sleahta de portughezi, spanioli sau englezi casca gura la tine. Cativa dintre ei se vor urca in barca si vor vasli inapoi spre corabie iar pe ceilalti ii va duce el spre incolo, unde e apa. Apoi vor veni mai multe barci, incarcate cu butoaie si cu un fel de specie de carucioare cu roti mari, si toata lumea va munci sa umple butoaiele cu apa, sa le care inapoi la barci si de-acolo pe corabie si va pluti in aer un vant de caramaderie. Si el va sta deoparte si-i va privi, si va rade impreuna cu ei cand unul va cadea peste altul sau cand un butoi nu prea bine proptit va aluneca de pe specia aia de carucior cu roti mari si-o va lua de nebun la vale sau cand vreun altul dintre ei va cadea in apa si-i va improsca pe toti, lucruri pe care toti le gaseau amuzante si placute si linistitoare, mai ales dupa ce ai stat pe mare o suta de zile, o suta de mii le parea lor. Si dupa ce trebusoara asta era dusa la indeplinire mai ramanea o barca pe plaja c-o mana de portughezi, spanioli sau englezi si un portughez, spaniol sau englez ii spunea ceva c-o mina serioasa si el, chiar daca nu intelegea mai nimic, sau credea ca intelege foarte putin, dadea aprobator din cap, c-o mina la fel de serioasa, si-apoi ii cerea ceva cuie, sigur au, si nu le folosesc si stau aruncate de aiurea undeva pe corabie, mai bine i le dau lui, sau macar vreo cateva. Si portughezul, spaniolul sau englezul cel serios nu intelegea ce vrea, pana cand micutul culegator de perle punea degetul cu unghia aia pe jumatate neagra pe capul unui cui batut in barca si radea, cu gura plina de saliva. Si-atunci ori primea niste cuie, ori nu primea. Si pe seara corabia ridica ancora aia butucanoasa si iesea din micutul golf presarat de corali trandafirii, iar el ramanea pe plaja, pipaind cu nerabdare cuiele, daca primea, si infulecand pesmetii rancezi, cu gust divin, pe care-i primea invariabil. Asta se-ntampla cand veneau exploratorii portughezi, spanioli si englezi, mai putin ultima oara, si tocmai ultima oara asta si-o amintea el cel mai bine, pentru ca tot atunci venise si-un misionar.
Specia asta de misionar avea un zambet galben de tutun, maini scurte, indesate, odgonate, tatuate, paroase, puternice, ingudronate, ceafa acoperita de o chica netesalata, torsul bronzat, fibros, transpirat, biciuit, palmele mari si monturi imense, ochi galbeni, nerabdatori, curiosi, vicleni, pacatosi, si-un miros care nu-i amintea de nimic micutului culegator de perle. Venise cu-a doua barca, incarcata cu butoaie, si cara in spate o ditamai crucea facuta din doi pari batuti in cuie, pe care-o infipsese in pamant chiar in locul de unde incarcau apa. Si-apoi se apropiase de el, ii zambise stramb si-i vorbise pret de jumatate de ora sau cam asa i se parea micutului culegator de perle, pentru ca n-ar fi bagat mana-n foc ca nu-i vorbise mai mult sau, cine stie, mai putin. Si-apoi misionarul asta ii facuse semn spre apa si el se-ntreba "ce vor astia de la mine" si daduse din umeri sau cel putin asa isi amintea ca facuse, si-a ras. Misionarul se incruntase si-l privea destul de urat, i se paruse lui, si la un moment dat chiar se infuriase, se vedea ca-i tremura buzele si mainile si i se inrosisera urechile, semne clare de furie, si-apoi facuse semn unora care incarcau apa cam fara chef si se impingeau pe-acolo unii pe altii in joaca si radeau si se stropeau, si tipase la ei si astia venisera si fara prea multe fasoane l-au luat de maini si de picioare si l-au aruncat in apa cu capul in jos. Apa nu era mare, i-ar fi venit pana la piept dac-ar fi avut chef sa stea in picioare, dar lui cea mai buna idee i se paruse atunci sa stea pe fund si sa-noate din rasputeri spre malul celalalt, pentru ca cine stie ce idee nastrusnica le-ar mai fi trecut prin cap exploratorilor astora atipici. Asa ca iesi pe celalalt mal siroind de apa, si-i siroia apa din par si din barba si-l gadila pe spate si pe burta, si-apoi o raza de soare trecu printr-o picatura de pe mana si-i intra in ochi si el inchise ochii si rase la soare, si cand ii deschise prinse cu coada lor imaginea unui ditamai explorator portughez, spaniol sau englez stracurandu-se c-un ditamai ciomagul prin spatele lui. Si cam atat isi amintea din ultima venire a exploratorilor portughezi, spanioli sau englezi, pentru ca se trezise pe seara pe plaja, langa un sac cu pesmeti rancezi dar divini, cu micutul golf presarat de corali trandafirii gol ca-n palma si c-o durere de cap de ziceai ca mama-mama.
Si-acum, cand isi aducea aminte de ultima venire a exploratorilor spanioli, portughezi sau englezi in micutul golf presarat de corali trandafirii, incet, incet, realiza ca-si gasise punctul fix al istoriei lui, momentul de referinta, cum s-ar spune, punctul pe care putea insira, ca pe o sfoara, cronologic, propria istorie. Era un punct pe care el putea pune acum degetul, fie chiar si ala cu unghia pe jumatate neagra, si putea acum spune "am facut sau am patit asta inainte de a primi ditamai ciomagul in cap" sau, dupa caz, "am facut sau am patit asta dupa ce-am primit ditamai ciomagul in cap", ceea ce e cam acelasi lucru, depinde din ce parte a punctului fix privesti, sau, exagera el, razand, de care parte a ciomagului te situezi.