RUTINA (II)

Rutina zilnică, ce părea a fi eternă, nu-l deranja prea mult pe micuţul culegător de perle. Să nu fi făcut aceleaşi lucruri zilnic, asta ar fi fost prea de tot. Trezitul, scărpinatul, mica discuţie cu piroga, alinierea pagăii în axul pirogii, toate veneau natural, firesc, erau parte din trupul şi mintea lui, erau el. Dacă micuţul culegător de perle nu s-ar fi scărpinat la coaie într-o dimineaţă, şi ar fi făcut-o, spre exemplu, seara, sau nu în faţa barăcii ci lângă pirogă, sau dacă ar fi salutat piroga altfel decât cu "bună dimineaţa", să zicem cu "salut, ce mai faceţi, ce vreme superbă, nu?", sau dacă piroga s-ar fi decis într-o zi să nu-i mai răspundă prin gura şi cuvintele sale, atunci micuţul culegător de perle s-ar fi privit pe el însuşi ca pe un intrus, ca pe un alt el, un el care nu ar fi fost el, şi aşa unde-am ajunge? Nu era prost sau limitat, vedea că soarele răsare dinspre încolo şi apune înspre dincolo, şi gândea că aşa o să fie şi mâine, pentru că asta stă în natura lucrurilor, i-o spunea nu cunoaşterea în sine ci experienţa. Vedea că vântul mişcă frunzele copacilor de pe insulă şi făcea raţionamentul corect, dacă n-ar bate vântul frunzele n-ar avea niciun motiv să se dea în spectacol. Vedea cum stropii de ploaie vin de sus şi se duc spre în jos, şi ştia că dacă ar avea o cănuţă, fie ea şi un pic ciobită, şi-ar umple-o cu apă de ploaie sau apă de mare şi-apoi ar întoarce-o cu fundul în sus, aşa încât să nu se mai vadă că-i ciobită, apa de ploaie sau de mare s-ar duce înspre jos, n-ar avea voinţa proprie s-o ia spre în sus, dacă aşa ceva s-ar fi întâmplat vreodată probabil că ar fi fugit speriat şi s-ar fi ascuns în fundul barăcii, printre frunze uscate, plase vechi şi cochilii împuţite. 

Îşi privea mâinile şi mai ales unghia aia pe jumătate neagră şi se gândea că are una, două, nouă unghii galbene şi mari şi doar un pic negre la margine, şi una galbenă şi mare şi pe jumătate neagră, şi bineînţeles, asta sare în ochi, ceva-ceva se întâmplase odată şi-odată cu unghia aia, pentru că dacă ai nouă unghii de-un fel şi-una de alt fel înseamnă că te-ai născut cu zece unghii de-un fel, şi nouă au crescut mari şi frumoase iar una a crescut mare şi pe jumătate neagră, n-ar fi mers atât de departe încât s-o numească urâtă. Şi deducea că unghia aia trebuie să aibe o istorie a ei, o istorie la care el a fost martor, pentru că unghia aia e parte din el, şi dacă ceva se-ntâmplase cu ea e clar că acel ceva se-ntâmplase şi cu el, numai că nu-şi aducea aminte, vezi bine, a avut sifilis, şi-a uitat. Ajungând cu raţionamentul aici gândea că dacă ar reuşi să-şi aducă aminte ce-a făcut acum o perioadă de timp ar putea într-un fel stabili un moment aproximativ al istoriei ăleia cu unghia, adică ar putea spune că istoria cu unghia s-a-ntâmplat înainte să se desprindă balamaua de la uşă, spre exemplu. Adică ar face rost de-un moment fix în timp, un moment de referinţă, cum s-ar spune, pe care ar putea înşira, cronologic, propria istorie, a lui, nu a unghiei. Ar fi un punct pe care el ar putea pune degetul, fie chiar şi ăla cu unghia pe jumătate neagră, şi-ar putea spune "am făcut sau am păţit asta înainte de astalaltă" sau, după caz, "am făcut sau am păţit asta după astalaltă", ceea ce e cam acelaşi lucru, depinde din ce parte a punctului fix priveşti. 

Şi-apoi se gândea la ce i-ar folosi lui să ştie când s-a procopsit cu unghia aia, care până la urma nu era chiar aşa de rea, era chiar plăcut să ai nouă unghii normale şi-una mai aşa, sau poate, şi-aici aproape că-şi trăgea o palmă peste frunte, poate unghia aia e aia normală şi celelalte nouă au vreo boală ascunsă si parşivă, complotând în secret, de parc-ar putea complota pe faţă, s-o atragă şi pe drăguţa şi cuminţica de unghie normală în acest cerc vicios al anormalităţii. Dar oare unghiile lui vorbesc între ele? De ce n-ar vorbi, dacă-s ale lui, dacă-s parte din el, el vorbeşte cu piroga, unghiile de ce n-ar vorbi între ele, şi dacă vorbesc între ele, de ce n-ar complota? Păi, în primul rând el când vorbeşte cu piroga o face la modul politicos, îşi vede de treaba lui şi nu complotează, ar fi culmea, hai să complotăm cu piroga, facem un drăguţ de complot împotriva cui, împotriva barăcii? 

Şi-n al doilea rând el când vorbeşte cu piroga vorbeşte de fapt cu el însuşi, şi-apoi îşi şi răspunde, cum ar fi dacă într-o dimineaţă piroga chiar i-ar răspunde cu vorbele şi pe limba ei de pirogă? Probabil că ar fugi speriat şi s-ar ascunde în fundul barăcii, printre frunze uscate, plase vechi şi cochilii împuţite. Dar dacă atunci când vorbeşte cu piroga de fapt vorbeşte cu el însuşi, unghiile, care-s parte din el, de ce n-ar vorbi şi ele cu ele însele, adică una cu alta? Păi unghiile-s diferite, uite, asta e mai mare, asta are o dungă alburie, asta-i cea mai mică, asta chiar e pe jumătate neagră, oare cum m-am procopsit eu cu o unghie pe jumătate neagră? Şi-apoi, la mâna astalaltă, iar sunt altfel, şi dacă stă şi se gândeşte bine, unghia cea mai mare de la o mână seamănă al naibii de mult cu unghia cea mai mare de la cealaltă mână. Şi toate la fel, în afară de una, de fapt în afară de două, pentru că fiecare unghie de la o mână are o corespondentă a ei la cealaltă mână, dar aia neagră n-are, pentru că nu seamănă nici la culoare, nici la formă, aia neagră-i mai încovoiată. Şi-atunci unghiile vorbesc fiecare cu perechea ei şi complotează? Şi-aia neagră e luată în râs de corespondenta ei ne-neagră, se hotărâse că toate-s normale sau niciuna nu-i anormală, nu ştia de ce dar parcă e mai bine aşa, mai prudent, cu toate comploturile astea răsărind de te miri unde. 

Şi-apoi, părul? Firele vorbesc între ele, adică alea încâlcite şi lungi şi rare din cap sigur vorbesc între ele, dar vorbesc ele oare şi cu cele mai mici, mai creţe şi mai negre din alte părţi? Când îşi trece mâna prin cap, firele de pe el vorbesc cu cele de pe mână când se-ating? "Ce mai faceţi, dar de când nu ne-am mai văzut, ce vreme frumoasă, nu? Cum se mai simte mama dumneavoastră?" şi-aici îl bufnea râsul, cum ar fi ca firele de pe burtă să vorbească cu cele de pe cap numai când se întâlnesc? Şi-ncerca să-şi lipească coatele unul de altul, o fi trecut o grămadă de vreme de când nu s-au mai văzut. Şi realiza că multe părţi ale corpului său nu s-au întâlnit niciodată cu alte părţi ale corpului său, cotul nu s-a întâlnit niciodată cu spaţiul dintre umeri, iar limba nici-atât. În schimb limba sa-ntâlnit destul de frecvent cu cerul gurii, şi chiar au o relaţie bine stabilită, pe când cotul nu, şi nici nu crede c-o va face vreodată. Şi-aici iar râdea şi încerca să-şi bage cotul în gură şi nu reuşea, şi râdea până îi dădeau lacrimile şi-şi aducea aminte de pirogă şi de comploturile ei şi iar râdea, şi-şi vorbea singur, felicitându-se că-şi făcuse un cuibuşor confortabil aici, în insulă, dacă ar vrea ar putea să se bată prieteneşte cu palma pe spate.
Şi-apoi, mai era şi scoica.