O pesa (CCXXXIV)

Am un alt coleg de muncă care seamănă cu Thome Yorke ăsta numai că-i mai chiompalău şi mai crăcănat. Eu când merg la muncă merg lejer, pe jos, cu icecoffe-u în dreapta şi căştile pe urechi. Azi dimineaţă după ce ies din casă fac stânga pe Constanţei şi-o iau cilăreanu la pas pe acordurile pesei de mai jos. Aud vag nişte claxoane da nu bag în seamă, dacă fata mă vrea cu adevărat va trage pe dreapta, va coborî şi-mi va cere numărul, dacă nu, las-o să se distreze cu claxonu. Bine, asta nu s-a-ntâmplat niciodată, să coboare vreuna să-mi ceară număru, cel mult coboară vreo suedeză dezorientată şi-ntreabă în engleză în ce parte-i vama, de obicei am un aspect de om care merge-n vamă şi stă mult. Aşa că vă puteţi imagina, dragă cititorule care eşti tu unu, doo, max, surpriza mea când maşina cu claxonu chiar trage dreapta în faţa mea. Era chiompalău. Şi era chiar bucuros.

Eu cu chiompalăii în general şi cu chiompalău ăsta în particular nu prea am avut treabă, adică salut salut, ai o ţigară, nu mai fumez, aa, atât.

-Mergi la muncă?

-Da zic eu şi trag o gură de icecoffee.

-Păi hai, zice el.

Mă urc în dreapta. Începe o discuţie uber prietenoasă despre maşini diesel şi pe benzină şi altele related şi eu zic da, da, ei, cum dracu, aha, a, da, pe diesel, şi aşa mai departe. Încă nu reuşesc să mă dumiresc de unde atâta familiaritate jovială, sunt un asocial cu lauri, doar n-o fi răzbit privirea chiompalăului prin stratul gros de coolness ce-mi înconjoară trupul.

Ajungem la muncă, fiecare pleacă-n treaba lui. Peste vreo 3, 4 ore trece aşa, casual, întâmplător, pe lângă mine.

-Auzi, tu cum stai cu banii?

Primul meu instinct a fost să-i spun adevărul. Stau bine cu banii, uite, mai e o săptămână până la salariu, cel de luna trecută e aproape neatins pe card, am utilităţile plătite în avans pe vreo 3 luni, alea care nu pot fi plătite în avans sunt la zi, frigiderul jumate plin jumate gol, n-am rate, n-am datorii, ba am chiar de luat o sumă frumuşică de la nişte împrumutaţi, intenţionez să-mi cumpăr în curând o canapea nouă, mi-am deschis un card de economii în euro, am chiar două nunţi luna asta şi prima-i mâine şi mă aflu pentru prima dată în viaţă în situaţia de a merge la o nuntă fără să mă zgârm şi-n cur pentru dar. Da, stau binişor cu banii.

Al doilea instinct a fost să-l mint. Nasol, coaie, plm. Rate, plm, am datorii, mă sună ăştia, pierd apartamentu. Am băgat la păcănele.

Al treilea instinct a fost că mi-ar fi ruşine să-l mint, adică omu m-a cules efectiv de pe drumuri, m-a dus la muncă, şi totu doar din bunătatea inimii lui colegiale.

Al patrulea instinct a fost să-i spun totuşi adevărul sau măcar o parte din el. Cu ăsta am mers.

-Auzi, tu cum stai cu banii?

-Ă, am o nuntă mâine.

-Aaa, nasol.