Pentru mine Werner Herzog începe să devină ceea ce Eco numea un mare disimulant. După cum tot Eco ne anunţă, despre cei mai mari disimulanţi ai lumii nu avem nicio informaţie, pentru că dacă lumea ar şti că disimulează nu ar mai fi disimulanţi, sau ar fi dar nu atât de mari. Ergo (care sper că e latinescul deci sau ceva), un disimulant care îşi confirmă public statutul de disimulant îşi anulează statutul de disimulant, devine doar un mare mincinos. Herzog reuşeşte, întrun fel sau altul, s-o cotească elegant după cireş şi să se suie în corcoduş camuflându-se în elefantul din sufragerie despre care vorbesc doar eu acum.EatEotW e un doc bunicel despre oamenii care-o ard pe la Polul Sud cu diferite treburi, nu e încă un documentar despre pinguini, după cum chiar Herzog ţine morţiş să ne spună chiar de la început. Filmări foarte calumea, oameni interesanţi, majoritatea fricălăi, pentru că de, fricălăul e piatra de temelie în filmele lu WH.
Tipul din dublă îmi aduce aminte de un Cristian Lascu morocănos şi cam sătul de ce face, ceea ce nu ştiu dacă e chiar departe de original. O chestie interesantă, EatEotW se termină sonor c-o slujbă religioasă în ruseşte, adică o bucată bună din coloana lu Bells from the Deep, ceea ce îmi reconfirmă bănuială că WH îşi iubeşte filmele mai mult decât nevasta care, by the way, e rusoaică şi nu-i rea deloc, dacă ai văzut Incident at Loch Ness.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu