Priveşte-mă galeş şi spune-mi pisi, mă aşteptam la chestii mai nasoale de la True Grit. În sensul că mă aşteptam la un final băşit, adică mă uitam la el şi-mi ziceam să vezi cum dau ăştia cu mucii-n fasole, te muşcă un crotal şi tu o să fii bine merci, mâna aia o să aibe doar o uşoară roşeaţă, în rest o să fii ok. Surprinzător, nu. Asta nu scuză însă caracterul per total americănesc haliudian al filmului. De duminică seara lejer, TG e plăcut de vizionat, adică dacă te aştepţi la un western şi nu la ceva gen Winter's Bone e chiar bun, şi realizez acuma că un film poate fi bun sau prost în funcţie de aşteptări, de-aia n-ar trebui să existe reclame sau trailere, imedebeuri sau coaste, uită-te la x, ar trebui să fim cu toţii izolaţi individual în nişte buncăre bine aprovizionate, pe-afară să mârâie zombie şi din când în când să mai băgăm câte un dividi cu carcasă neinscripţionată. Ce pică pică, şi ce pică intră fără păreri preconcepute.
TG m-a surprins plăcut cu doo chestii: unu e prezenţa lu Barry Pepper şi doi e că n-au făcut-o pe puştoaică frumuşică când a crescut mare. TG nu m-a surprins neplăcut cu mai multe chestii, nu în sensul că au fost plăcute, în sensul că au fost neplăcute dar nu m-au surprins.
Interpretare bunicică din partea lui Bridges şi zic zău lui Dumnezeu, n-a crescut prea mult de la paleo-fotografo-eco-biologistu sau ce era pe care l-a jucat în King Kong.
În altă ordine de idei, cred că voi începe această frumoasă dimineaţă de sâmbătă c-o supă de linte şi-un somn straşnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu