Ştii foarte bine numele ălea de localitaţi care când le auzi zici bă ce-ar fi mers o bătălie pe-aici, ce bine-ar suna Lupta de la Tuşnad sau Atacul nocturn de la Adjud. Caransebeş e exact aşa, numai că la Caransebeş chiar a avut loc o bătălie şi anume Bătălia de la Caransebeş.
Între 1787 şi 1791 a avut loc ceea ce se numeşte războiul austriaco-turc, între Imperiul Austriac şi Imperiul Otoman. Prin 1788 austriecii, cu o armată de aproximativ 100 de mii de oşteni îşi făcuseră tabăra în apropiere de, ghici unde, Caransebeş. Cum se face la război, un escadron (care nu-s sigur ce înseamnă) de husari a fost trimis să iscodească prin oraş.
Husari călare
Au iscodit ei ce au iscodit şi cum n-au dat de turci au dat peste nişte ţigani care se învârteau şi ei pe-acolo căutând ceva de furat. Oameni cu bun simţ, husarii n-au rechiziţionat, au cumpărat cinstit cele cîteva butoaie de şnaps rechiziţionate mai devreme de ţigani cine ştie de unde. Şi s-au pus pe băut. Istoria nu ne spune ce-au făcut ţiganii mai departe, alte găinării probabil, se ştie.
Şi cum beau husarii ca voievozii iată că un alt escadron austriac, de data asta pe jos, adică infanterişti cum s-ar spune, trece Timişul şi nimereşte exact in locul în care petreceau husarii. Veselie, mare bucurie, haide să bem împreună. Husarii se pare că n-au fost de acord cu asemenea propunere şi, mai în glumă, mai în serios, s-au strâns călare în formaţie defensivă în jurul butoaielor de şnaps ca nişte vite ce-şi apără viţeii de atacul lupilor. Pesemne că infanteriştilor nu le-a plăcut gluma aşa că au început să-i înjure pe ăştia, ba chiar de mamă, ba chiar s-a ajuns la îmbrânceli, palme şi focuri de armă. Ce să mai, o încăierare de mai mare dragul. Cum zgomotul călătorea peste câmpii şi ape mai repede în 1788 decât în zilele noastre zbieretele şi împuşcăturile au ajuns în tabăra mare, de unde a plecat, ce altceva, un alt escadron care să investigheze. Ăştia când au ajuns au realizat ce se întâmplă şi ofiţerii prezenţi acolo au început să strige "Halt! Halt", ceea ce şi motanu ştie că înseamnă "Opriţi-vă!" sau ceva. Cum Austria era Imperiu şi armata unui imperiu nu-i făcută numai din imperialişti, acolo erau tot felul de soiuri de oameni, lombarzi, slavi, valahi verzi, care altă treabă n-aveau decât să înveţe austriaca sau ce se vorbea atunci, aşa că în loc de "Halt!" majoritatea a înţeles "Alah!" şi a început să strige "Turcii!". Acuma fiecare se bătea cu fiecare şi fiecare avea impresia că se bate cu turcii. Şi cum începuseră să fie din ce în ce mai puţini s-a ajuns la concluzia că pierdeau, deci s-a sunat retragerea, ceea ce s-a şi făcut, peste Timiş. Acuma în tabără ăia de păzeau au văzut o mare masă dezorganizată de oameni trecând Timişul şi venind cu toată viteza spre ei de unde au tras concluzia firească că vin turcii şi au sunat atacul. Ăia mai cu sânge rece au calculat repede situaţia şi au decis că cea mai bună soluţie e să pună tunurile pe ei, ceea ce au şi făcut. Grosu amatei care era la odihnă a auzit bubuiturile şi s-a gândit, evident, ca vin turcii. Aşa că au făcut ceea ce face orice oştean când e prins cu pantalonii în vine, s-au retras în dezordine ca să apuce să lupte în altă zi. Şi cum atunci când o întreagă armată imperială fuge în dezordine e evident că se vor sparge câteva oo chiar Sfântul Împărat Roman Joseph II a fost prins în învălmăşeală şi a căzut de pe cal întrun pârâu care curgea pe-acolo.
Sfântul Împărat Roman Joseph Benedikt Anton Michael Adam
După ce s-au calmat lucrurile austriecii au plecat ruşinaţi în treaba lor căutând pe turci în altă parte. Turcii au venit peste doo zile cucerind fără luptă un Caransebeş înţesat de 10 mii de cadavre de oşteni austrieci.
Turcii!
