Armata celor doişpe maimuţe e un post-apoc-distopian-mind-fucker cu care m-am întâlnit prin '99, (când, dacă apreciam filmele, le apreciam pentru alte cheştii) ne-am pierdut unul de altul, am colindat lumea, ne-am trăit o parte din viaţă separat şi ne-am reîntâlnit acum trei ore. Nu ştiu de unde să mă apuc aşa că mă apuc de sunet. Coloana-i old-fashion, adică hicicochiană, când se înâmplă ceva brusc bagă un sunet tare, când e lălăială bagă soft, ceea ce am apreciat. Actorii-s excelent aleşi, zic de Bruce, Brad, ăla răul şi consiliul viitorului. Pe gagică nu ştiu cum o cheamă, nici nu vreau. Brad îmi pare c-a fost la un lat de penis de Oscar şi, pe legea mea, îl merita. Acţiunea e mind-fuck dar e un mind-fuck d-ăla fără exagerările omni-prezente în mind-fuck-uri. Mi-a plăcut la nebunie recuzita viitorului, o ignorare totală şi deliberată pentru ergonomia aparatelor, păreau făcute de ruşi şi, aşa-i, o societate post-apocă numai la ergonomie nu se gândeşte.De văzut/revăzut/recomandat/apreciat şi peste încă 10 ani.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu