Nu înţeleg de ce nu se face sau de ce nu s-a făcut mai multă zarvă în jurul TSatR. Dar dacă stai să te gândeşti şi să gugăleşti niţel vezi că în 88 au apărut Die Hard, A Fish Called Wanda, Rain Man, Dead Ringers (Jeremy Irons geamăn şi ginecolog), aşa că pot bănui că Şarpele şi curcubeuu a cam căzut pe plan secund, pe nedrept aş zice, mai ales dacă te ei după afiş.Filmu-i calumea. Vorbeşte despre zombie-ismul original, haitian, ăla din White Zombie, nu ăla din Night of the Living Dead. Aduce mai mult cu unu de aventură decât cu un horror, cu un uşor şi plăcut aer de documentar. Mi-a adus aminte de ceremoniile braziliene din Pendulul lui Foucault şi mie dacă ceva îmi aduce aminte de Eco atunci îmi e prieten ca râul, ca ramul.
Ezistă negative, bineînţeles, cum ar fi nişte efecte nasoale, o narare enervantă sau o pereche de ţâţe plăcute care apare pentru o singură secundă, dar trec cu vederea din cauza frumuseţii filmului în general, şi a poveştii mult mai şi neaşteptat de complexe faţă de altele ce-au luat caimacul în anu ăla.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu