Dubla 3 (CLXXVIII) Kevin McKidd speşăl

Cristina Nebuna 1 mă bătea la cap acum mult, mult timp că dacă n-am văzut Trainspotting am trăit degeaba sau ceva de genul ăsta. Se pare întradevăr că am trăit degeaba 30 de ani, asta după standardele ei, dar n-aş pune mare bază pe standardele ei, mai ales că, ca să fiu niţeluş rău şi cacofonic, urmează să se căsătorească cu sosia lui David Duchovny, zic unii, Robert Carlyle, zic eu, şi ce să vezi, nu Duchovny a jucat în Trainspotting dar despre complexele şi sânii Cristinei Nebuna 1 altădată. Cum am reuşit să scriu toată chestia de mai sus cu albastru şi cum să fac la loc să arate normal nu ştiu.

Nu m-a dat pe spate. Bunicel, scoţian, cu drogaţi, şi-aici împing un pic plicul şi zic că cam orice regizor mai de Doamne-ajută, când face un film cu drogălăi, încearcă iniţial să se pună în pelea drogălăului şi să ne arate noo ce bine e să fii drogălău, în momentul în care te droghezi, bineînţeles. Danny Boyle ăsta cu Trainspotting, Guy Ritchie în RocknRolla, etîcî, dar maestrul incontestabil rămâne Tarantino în Pulp Fiction, Doamne iartă-mă, ăştialanţii nu m-au atins cu nimic dar când l-am văzut pe Travolta cu siringa-n mână parcă am simţit aşa o furnicătură să-mi aprind o ţigară sau măcar să fug repede până la colţ să-mi iau nişte prenandez.

Dar destul despre drogălăi, să ajungem la Kevin McKidd ăsta. Scoţian, bineînţeles, prinde primul rol chiar în Trainspotting în 96 şi joacă binişor, mai ales că moare. O grămadă mare de ani de-aici în colo împuşcă doar episodice în filme slabe, culminând cu 2005 cu rolul de english sergeant din Kingdom of Heaven, unde un alt insular, Brendan Gleeson, face un rol fantastic. După acest episod jenant zic eu face pe legionarul în Rome şi rupe normele cu succesul, în sensul că m-a impresionat chiar şi pe mine, adică şi el şi serialul. Mai prinde roluri minore în prostii gen Hannibal Rising, The Last Legion sau Percy Jackson and the plm ăsta-i aşa de nasol că merită mai mult să scriu cât de nasol e decât să-i scriu tot titlul. Din 08 se ocupă cu medicina în Grey's Anatomy şi din câte am auzit serialul ăla nu-i chiar rău mai ales că Pisi plânge regulat în fiecare duminică seara sau joi, când o fi difuzat, şi cine-s eu să n-am încredere în sensibilităţile lu Pisi.