Vine un moment în viaţa unui om în care omu respectiv zice bă ce-aş vedea un sefe, cu efecte, arme, lasere, roboţi, cheştii, şi de obicei momentu ăsta vine la mine cam lunar, ca o menstră pseudo-intelectuală. Hai, o dată la 5 săptămâni. Şi tot de obicei mă uit la Minority Report. Altă dată m-am uitat cu Pisi la Pitch Black şi Cronicile lu Ridick şi nu prea ne-a plăcut. Apoi am vrut eu să mă uit la Skyline da n-am putut. Şi-aşa ajungem la acum câteva zile, dacă nu chiar acum o săptămână.The Matrix nu-i rău. Adică are efecte, lupte, roboţi, de-astea, are idee, are acţiune, ce n-are, n-are un actor care să joace calumea, unu singur măcar.
The Matrix Reloaded e aşa, o băşină chinuită, cu o grămadă de ciori, foarte multe ciori, albinoşi gemeni, costume sefe fanteziste proaste, influenţe asiatice, colonelu KFC şi filosofii obscure. Iar, niciun actor nu poa să joace, cred că a fost un must la preselecţie. Acţiunea se petrece la câteva luni de la terminarea primului, timp de ajuns ca Morpheus să-şi dubleze greutatea.
The Matrix Revolutions e un fel de film sefe clasic, cum ar veni, adica multe efecte, mulţi roboti, şi căcat pansat drame interioare, eroi care apar de te miri unde, de-astea să se plieze pe sufletul îngâlat al consumatorului american de film american. Clar, mai bun ca doiul, pentru că are căcălău mai multă acţiune şi lupta aia din dubla de mai jos e chiar entertaining dar în mare un film prost.
Ca o concluzie, să zic aşa, primu-i de văzut, următoarele doo-s de uitat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu