Dubla 3 (CCCV) Gangs of New York

Filmele clasice care nu-s comedii romantice sau cu ciori se întâmplă în felul următor: ăia buni vs. ăia răi. Apoi avem alea arţii nu neapărat farţii care-s ăia normali vs. ăia normali, you get my point, adică nu-i totul alb şi negru. Şi-apoi avem Gangs of New York.

Dar să ne uităm mai întâi ce-a mai făcut Scorsese. Cronologic vorbind, aş începe cu Taxi Driver, apoi New York, New York, Raging Bull, The King of Comedy, Goodfellas, Cape Fear, Casino, şi-apoi avem Gangs of New York.

Cronologic vorbind invers, aş începe cu Shutter Island, băşină, The Departed, băşină, The Aviator, băşină, şi-apoi avem din nou Gangs of New York.

Ce concluzie tragem, în afară de cea evidentă în legătură cu obsesiile lui Scorsese? Că Gangs of New York a fost ultimul film decent al lui (asta dacă nu pui la socoteală The Aviator dacă eşti into those kind of things). Ca trivia, Scorsese a regizat şi Bad al lui MJ.

GoNY nu prea te lasă să-i reproşezi multe. Poate o alegere puţin inspirată în legătură cu Diaz, poate niţel sirop pe alocuri, poate sfârşitul oarecum melodramatic, dar cam atât. În rest, GoNY e cul. E hip. E hipster. E calumea. Îl bag la categoria aia eclectică, cu Twelve Monkeys şi Eternal Sunshine of the Spotless Mind, adică filme foarte bune care nu primesc laurii cuveniţi. Actori buni, adică ia chiar să enumerăm, Daniel Day-Lewis, John C. Riley, Liam Neeson, Brendan Gleeson, Stephen Graham, şi, de ce nu, Leo DiCaprio. Personajul lui Day-Lewis e poate cel mai carismatic bad-guy (asta dacă-i poţi spune bad-guy) pe care l-am văzut de la Pesci în Goodfellas încoace şi poate că-i chiar mai tare decât ăla. Lupta din dubla de mai jos îmi aduce aminte de părţile bune din The Messenger: TSoJoA sau The Gladiator. Lupta finală nu-mi aduce aminte de nimic, şi asta-i bine, pentru că-i bună, e bună în sensul de foarte bună.